Paradigmă şi conspiraţie (7)
[continuare din partea a şasea]Obisnuinţe de apărare
Aceste obiceiuri sunt ca nişte automatisme pe care oamenii le folosesc pentru a se proteja de neplăcerile şi ameninţarea care apare odată cu modelele de gândire pe care ei nu vor să le accepte, acele modele care pun probleme de viziune şi opinie. Această adevărată programare a modului individual de reacţie, care este un real model disfuncţional perpetuat de-a lungul vieţii, începe la cea mai fragedă vârstă şi este permanent menţinută cu ajutorul sistemului "educaţional". Pe scurt, fiecare dintre noi îşi aminteşte senzaţia de vinovăţie când a dat primul răspuns greşit la şcoală.
Aceste obiceiuri defensive blochează transformarea benefică, adevărata evoluţie verticală a individului. Blocajul se realizează prin interzicerea conştientizării filtrelor de bază ale paradigmei. Ca rezultat, se blochează învăţarea şi experimentarea experienţei totale a vieţii.
Dar se blocheaza şi adevărata comunicare. Când o persoană urmăreşte să ascundă paradigma pe care şi-a bazat modelul de gândire, de cele mai multe ori şi interlocutorul acesteia face la fel, involuntar. Aceste obişnuinţe defensive sunt contagioase, datorită mimetismului uman.
Minciuni, secrete şi muşamalizări
Prin ascunderea paradigmei, situaţia devine şi mai gravă. Adevăratele probleme sunt împiedicate să iasă la suprafaţă. În loc să ne ajute să facem faţă realităţii, aceste obiceiuri ne deturnează atenţia şi energia care sunt acum folosite pentru a păstra masca individuală şi egoul.
Ele forţează oamenii să trăiască o mare minciună, şi anume să refuze realitatea. Cât timp participăm la sistemul de control, nu putem avea libertatea de a vorbi sincer despre ceea ce trăim. Atunci când tabuurile ne interzic să rostim adevărul, vieţile noastre sunt închise într-un sac de secrete, lăsându-ne vulnerabili în faţa armei de temut a secretelor, şi anume propaganda.
Oamenii sunt în permanenţă "lucraţi" pentru a crede "linia oficială" care justifică sistemele paradigmei. Ei gândesc că "totul e în regulă, atâta timp cât ne ferim şi îi excludem pe cei care sunt "altfel", eventual îi drogăm până când reuşim să facem din ei oameni "normali". În acest fel sistemul funcţioneaza bine".
Realitatea este că sistemul nu funcţionează, indiferent câţi oameni am droga, sau i-am controla mental, sau i-am închide în celule, sau i-am omorâ. O linişte mormântală se aşterne însă între oameni şi realităţile sistemului.Drumul spre armonia socială
Ca răspuns la întregul sistem de control prin paradigme, apare un dialog viu, un mesaj de libertate. Dialogul este adevărata sursă de ordine în societatea umană. Deschiderea sinceră, încrederea, respectul reciproc, îndrăzneala şi explorarea comună apar doar într-un dialog adevărat. Este un răspuns care ne invită să facem o schimbare a paradigmei în direcţia pe care o dorim cu toţii, şi anume spre o interacţiune umană de suflet.
Discutii sau dialog?
Fizicianul David Bohm crede că dialogul este o artă cu totul diferită de discuţia obişnuită. În timp ce discuţia funcţioneaza ca un ping-pong, pâna ce se găseşte un câştigător, exact ca la o competiţie, dialogul este cu totul altceva. Pentru a fi capabil de dialog este necesar să-l poţi asculta cu inima pe celălalt.
Dialogul nu are ca scop stabilirea unui câştigător. Dialogul respectă întotdeauna trei reguli care nu pot fi niciodată impuse sau mimate. Adevăratul dialog permite conectarea directă a celor două suflete. Bohm spune că "scopul dialogului este acela de a trece dincolo de fiecare înţelegere individuală".
1. Suspendarea paradigmelor
Din moment ce adevărul este mai de preţ decât conceptele noastre despre el, trebuie să-l acceptăm aşa cum este. Până şi cea mai complexă paradigmă cade în faţa realităţii, care este în acelaşi timp simplă dar şi uluitor de complexă. Prima regulă a dialogului este ca participanţii să renunţe la presupunerile lor.
Asta ia ceva timp pentru că majoritatea presupunerilor dictate de paradigmă stau într-o umbră unde noi nu le conştientizăm. Dialogul nu ne cere să aruncam la coş tot ceea ce foloseam până acum, doar că trebuie să fim deschişi la toate, absolut toate opţiunile care apar, pentru a putea descoperi adevărul. Huxley spunea "aşează-te ca un copil şi priveşte faptele fiind pregătit să renunţi la fiecare noţiune preconcepută, urmează umil calea naturii [care niciodată nu minte - n.n.], altfel nu vei afla nimic".
2. Respectul celuilalt
Dacă primul criteriu deschide fereastra, acest al doilea permite să simţim adierea vântului. Secretul este că nu putem avea un dialog real dacă ne considerăm superiori sau inferiori celuilalt. Dialogul eficient face abstracţie de ierarhie.
Trebuie să-i tratăm pe ceilalţi ca parteneri egali, o adevărată echipă în căutarea adevărului. Adevăraţii colegi de drum se sprijină reciproc şi creaza astfel un spaţiu spiritual propice pentru explorarea adevărului.
Evident, a-l trata pe celălalt ca egal nu înseamnă că trebuie să gândim cu toţii la fel. În loc să folosim inerentele diferenţe pentru a ne separa, dialogul le foloseşte pentru a ne lărgi paleta de posibilităţi pe care le putem avea.
Bohm spune că "în dialog, grupul dispune de o mult mai variată resursă de gândire, care nu poate fi disponibilă individual. Dialogul nu se concentrează pe apărarea unei paradigme sau a alteia. Scopul este să ne lărgim perspectiva. Jocul de tip ping-pong promovat prin discuţii ierarhice este total irelevant".
3. Îndrăzneală şi cercetareRenunţarea la ierarhia interioară nu se face uşor. Atmosfera unui dialog adevărat nu trebuie să fie viciată de propriile noastre sentimente de vină, cultivate an după an, inconştient. Am putea să ne simţim total descumpăniţi, pentru că dialogul ne invită să ne afirmăm cele mai ascunse şi bine păzite gânduri.
Trebuie să fim mereu atenţi să nu cădem din nou în capcana strategiei de pierdere-câştig, tipică pentru moodelul ierarhic. Adevăratul spirit de cercetare nu ţine cont de cine-ce a spus şi când. Pentru că într-un dialog, suntem cu toţii de aceeaşi parte a baricadei.
Nu trebuie să cădem în capcana de a ne apăra poziţia cu orice preţ. Trebuie să rămânem deschişi la ceea ce spun ceilalţi. Şi, ca să fim siguri că am înţeles bine, că nu am fost păcăliţi de propriile presupuneri, îl vom întreba pe interlocutor "Înţeleg că...", pentru că, de multe ori, mesajul transmis poate fi cu totul altul de ceea ce am perceput noi.
[continuare în partea a opta]
