Paradigmă şi conspiraţie (5)
[continuare din partea a patra]Realitatea nu este de tip "închis". Acesta este unul din motivele pentru care sistemele sociale de tip închis nu reuşesc să aducă adevărata ordine şi armonie socială. Vechile credinţe ştiinţifice conform cărora sistemele energetice studiate erau declarate din start ca având entropie închisă, şi care stau la baza modelelor de control şi manipulare socială de tip închis, sunt acum abandonate datorită viziunii greşite şi false de la care plecau.
Indiferent cât de îndârjită este lupta sistemelor sociale închise pentru a menţine sub control variabilele şi a elimina schimbarea, realitatea nu poate fi ignorată la nesfârşit. Nu ne putem construi "insule" sociale izolate de restul realităţii, pentru că această întreagă realitate (care ne susţine fără să ne dăm seama) are un caracter profund dinamic, aflându-se într-o continuă şi eternă schimbare.Realitatea se schimbă permanent
Realitatea pătrunde în toate sistemele noastre sociale, chiar dacă acestea se chinuie să se izoleze din ce în ce mai mult. Realitatea cere adaptare continuă şi schimbare. Două exemple clasice de sisteme închise, Uniunea Sovietică şi China Comunistă (ca să nu mai vorbim de România), au încercat să creeze şi să menţină societăţi "perfect controlate şi închise", izolate de restul lumii.
Acest model nu a funcţionat. Hotărârea lor de a pune bazele unui control strict asupra societăţii a presupus un preţ teribil care trebuia plătit: individualitatea, libertatea şi creativitatea oamenilor "trebuia să fie strivită". De aceea sistemele închise nu sunt decât o mare iluzie.
Evoluţia spirituală a societăţii este permanentă
Fiinţele umane sunt la fel de dinamice în schimbare ca şi realitatea întreagă pentru că noi suntem o parte din această realitate şi nu putem exista fără ea. De aceea, noi evoluăm constant, ca răspuns la solicitările acestei realităţi.
În contrast cu sistemele sociale occidentale de control, inclusiv cele "exportate" în China si URSS, vechile tradiţii spirituale asiatice privesc omul ca un sistem total deschis şi liber, aflat permanent într-o constantă transformare evolutivă. Sistemele sociale sunt obligate să ţină seama de această dinamică eternă a omului, pentru a-şi dovedi viabilitatea. Altfel, ajung la groapa de gunoi a istoriei.
Un alt motiv pentru care sistemele sociale închise nu sunt viabile este acela că ele operează într-un mod "orb" faţă de oamenii care le compun. Ordinea socială nu este compusă pe baza unor necesităţi umane; nu contează ce gândesc sau ce simt oamenii. Ordinea sistemelor închise este menţinută prin ignorarea nevoilor umane şi pe impunerea unor necesităţi ale sistemului.
De aceea sistemele închise nu sunt capabile să menţină legătura cu realitatea, cu gândurile, sentimentele şi capacităţile membrilor lor; ele pur şi simplu întorc spatele acestor informaţii, scuzându-se că "nu sunt relevante pentru menţinerea ordinii".
Prea multe tragedii, prea puţină ordine
În final, controlul de tip sistem închis nu funcţionează pentru că dă naştere la tragedii, şi nu la o ordine. Modelele nefuncţionale distrug. De exemplu, mentalitatea generală despre "sistemul de sănătate" este acela de afacere. Dacă sănătatea este o afacere, şi ea trebuie atunci menţinută în funcţiune ca orice afacere, cât mai mult timp, atunci înseamnă, de fapt, că nu există sănătate reală în societate.
Sistemul de sănătate se focalizează pe concepte de tip "eliminarea bolii" şi ignoră total modalităţile de tip "creare a sănătăţii". Poate părea acelaşi lucru, dar sunt două viziuni total opuse, cu rezultate pe măsură. Starea de sănătate a naţiunii este o măsură evidentă a tragediilor create de sistemele închise.
Sisteme politice occidentale sunt un alt ilustru exemplu pentru efectele nefaste asupra umanităţii.
Plătim un preţ mult prea mare pentru că filtrăm realitatea aşa cum o facem azi. Când aceste filtre ale paradigmei maschează (refuză) realitatea noastră interioară cu scopul de a crea şi mentine egoul (formatiune de tip "exterior") pentru a ne "conforma" legilor impuse de paradigmă, atunci această negare creşte devenind uriaşă.
Dar necazurile se intensifică atunci când noi ne identificăm cu aceste filtre ale paradigmei. Şi începem să credem că renunţând la filtre vom rămâne golaşi şi fără apărare, ba chiar mai mult, că am reuşit să supravieţuim în societate doar datorită acestor filtre. Ne identificăm cu aceste filtre şi credem că ele sunt tot ce avem.
Dar cum facem ca paradigma pe care o acceptăm să fie invulnerabilă? O facem invizibilă. Ceea ce nu poate fi detectat de populaţie, nu poate fi învins. Fiind invizibilă, paradigma noastră nu va fi atacată.
Cel mai comun mod de a face o paradigma invizibilă este să ne înconjurăm de oameni care gândesc la fel ca noi. Ne aliniem la grupuri care cred inconştient în aceeaşi paradigmă. Filtrele paradigmei devin astfel invizibile în acest grup, iar noi ne întrebăm "Care filtre?" şi "Care paradigmă?"
Fiecare membru al grupului urmăreşte acelaşi mod de viaţă, de gândire, adică urmăreşte ca paradigma să continue nestingherită. Atunci când apar situaţii care pun la îndoială paradigma, acestea sunt rezolvate prin acţiuni care demonstrează "cât de corectă şi eficientă" este paradigma grupului. Ideile oficiale, "corecte", sunt repetate până când problema se atenuează. Iar cei care pun la îndoială paradigma şi nu vorbesc acelaşi "limbaj", sunt eliminaţi din grup.
După cum deja aţi recunoscut, este exact modelul preferat de acţiune, de infiltrare în societate al grupurilor de interese, al "clicilor", al mafiei. Dar, extinzând viziunea, observăm că la fel se petrece şi în corporaţii, la biserică, şcoli, universităţi, guverne, sindicate şi chiar organizaţii non-guvernamentale.
Strategia de a menţine filtrele invizibile sub masca unei paradigme de grup se dovedeşte că nu este deloc o aberaţie, ci un model "normal" de comportament.
Există grupuri care permit evoluţia individuală, iar paradigmele care încurajează căutarea spirituală pot fi foarte folositoare. Pentru că lucrând cu oameni care ne împărtăşesc aceeaşi viziune superioară ne poate uşura evoluţia foarte mult. Pe măsură ce ne integrăm mai bine într-un astfel de grup, dezvoltarea spirituală poate atinge nivele la care o persoană ar ajunge după mari eforturi.
Diferenţa este deci dacă grupul încurajează evoluţia filtrelor sau menţinerea lor cu orice preţ.
O altă metodă de a face invizibilă paradigma derivă din latinescul "divide et impera" (dezbină şi stăpâneşte). Adică, împărţirea vieţii noastre în compartimente, fiecare cu setul lui de filtre specifice. Ca rezultat al folosirii unor filtre specifice pentru fiecare "bucăţică" de realitate, apare lipsa consistenţei vieţii.
Nu ne punem problema dacă valorile pe care le adoptăm la serviciu sunt valorile pe care am vrea să le respecte copiii noştri în viaţa de familie. Dacă aderăm la o religie sau credinţă, nici nu vrem să auzim de o alta. Prin ridicarea acestor ziduri între filtrele noastre, protejăm de fapt întregul set de filtre ale paradigmei. Evităm astfel compararea filtrelor între ele, ceea ce ar duce inevitabil la dezvăluirea paradigmei în toată goliciunea sa, şi la punerea sa sub semnul întrebării.
Gândirea de tip "închis", de tip "cutie", deşi este valoroasă pentru specializarea într-un anumit domeniu al cunoaşterii, nu poate duce la salturi spectaculoase cum sunt cele întâlnite prin deschiderea către alte viziuni. Ne spunem că "nu există nici-o paradigmă", iar paradigma noastră rămâne în continuare în spatele scenei, nevăzută.Deschidere şi obiectivitate
O altă şmecherie prin care menţinem ascunse filtrele paradigmei este să afirmam că "nu avem filtre". Oamenii de ştiinţă şi sociologii îşi ascund aceste filtre (inconştient) în spatele afirmaţiilor de "obiectivitate", argumentând necesitatea adoptării unei viziuni ne-polarizate. Scepticismul declarat este un alt mod eficient de a ascunde paradigma, un mod pe care puţini îl conştientizează.
[continuare în partea a şasea]
