Paradigmă şi conspiraţie (4)
[continuare din partea a treia]Anatomia unei transe
Prin definiţie, în starea de transă mintea alege voluntar să nu-şi folosească facultatea de selecţie şi focalizare; conştiinţa este atunci fixată, focalizată pe o mică parte, un cadru foarte restrâns de percepţii, în loc să fie receptivă la întreaga gamă. Pe scurt, în starea de transă focalizarea este selectivă şi ignoră discernământul mental.
Sugestibilitate
Fiinţa umană este foarte uşor sugestibilă, adică acceptă relativ repede orice sugestie. Acest lucru permite ocolirea facultăţii de discernământ, care în mod normal este "paznicul" minţii noastre. Prin inducerea stării de transă negativă, se poate foarte uşor controla şi manipula mintea şi comportamentul uman.
"Hai să fim serioşi, vrei să spui că eu sunt acum în transă?" este replica cea mai des întâlnită. Înainte de a da un răspuns, trebuie să spun că hipnoza (care este înrudită cu transa negativă) nu este o stare, ci mai degrabă un proces prin care ne focalizăm atenţia în mod selectiv doar asupra unei infime părţi de realitate.
De fapt, până şi cei hipnotizaţi pot să jure că, atunci când se află în starea hipnotică, nu sunt deloc conştienţi că sunt hipnotizaţi. La fel, chiar dacă omul se află în transă, el poate să jure că nu este aşa. Pentru simplul motiv că nu există un sentiment al unei stări alterate de conştiinţă atunci când eşti în transă; totul pare în regulă.
Transa ca instrument de opresiunePuterea manipulativă a transei negative o recomandă automat ca instrument de opresiune, pentru a ne face mai slabi decât suntem. Folosirea controlului mental cu ajutorul transei negative are o "tradiţie" de mii de ani şi a invadat toate instituţiile paradigmei de control. Haideţi să vedem câteva exemple.
Eliminarea discernământului a atins un apogeu în celebrele tabere (lagăre) de concentrare ale lui Hitler. Prizonierii areau luaţi de la casele lor, li se confiscau toate posesiunile, erau dezbrăcaţi, raşi în cap şi trimişi la duşuri, în masă. Erau trataţi ca şi cum ar fi fost sub-umani. Impactul tuturor acestor metode asupra lor a fost că toate presupunerile lor despre ei înşişi şi-au pierdut orice semnificaţie. Imensa lor majoritate au intrat în stare de şoc iar capacitatea lor de a gândi era aproape de zero. Discernământul se pierduse.
Brutalitatea vieţii din lagăre i-a determinat pe prizonieri să se gândească numai la supravieţuire. Fiecare gând era îndreptat asupra modului de a se încălzi, de a face rost de mâncare şi de a nu-i enerva pe gardieni. Gândirea a devenit foarte selectivă, iar nimeni nu putea concepe vreun plan sau strategie viabilă.
Mentalul prizonierilor a fost golit de emoţiile normale, locul gol fiind umplut cu cele specifice lagărului. Apatia a devenit stăpână pe minţile lor. Prizonierii au renunţat la modul normal de a răspunde. În locul acestora, li s-a implantat ("sugerat") un cu totul alt set de reacţii: să nu se "pună" cu gardienii, să nu iasă în evidenţă, chiar să facă favoruri gardienilor pentru a câştiga o poziţie "favorabilă".
Supunerea necondiţionată şi lipsa voinţei proprii erau criteriile de supravieţuire pe care modul de existenţă din lagăre l-a implantat în mentalul tuturor prizonierilor. Fiinţa umană nu mai avea valoare intrinsecă, ci era privită doar prin prisma folosirii ei de către autorităţi.
Acum e clară transa? Cei care s-au lăsat copleşiţi de transa negativă nu au rezistat mult. Procesul de dezumanizare i-a copleşit şi au cedat primii, fără să opună vreo rezistenţă.
Ieşirea din transă
Cheia ieşirii din transa negativă este trezirea discernământului pentru a putea percepe "întregul tablou". Corectarea sugestiilor dezumanizante, contracararea influenţelor "culturale" se face doar prin refuzarea directă a acestora. Decidem acum că nu acceptăm gândurile, punctele de vedere formulate de această transă dezumanizantă.
Omul care a stat în faţa tancurilor armatei chineze din Piaţa Tien-an-men era în afara paradigmei de control. Răspunsul său "atipic" (necunoscut, ne-trăit de cei aflaţi în transă) l-a "deconectat" pe cel care conducea tancul. Un alt exemplu este căderea zidului Berlinului, care simboliza o paradigmă de control politic veche de 50 de ani. Odată ce transa paradigmei s-a "spart", zidul a căzut aproape peste noapte.
Odată ce ne-am trezit, avem de unde alege: în transă sau în afara ei. Desigur că trezirea şi ieşirea din transa paradigmei de control nu este deloc încurajată de "societate".
Sistemele închise nu deservesc societatea umană
Izolarea individului face imposibil dialogul social. Acesta este scopul paradigmei de control, şi ea foloseste pentru asta un dispozitiv special şi eficient. Paradigma a proiectat structurile sociale după modelul sistemelor închise. Regulile, politicile, şi modul de funcţionare al sistemelor închise au un singur scop, acela de a exclude influenţa externă generată de factori care nu pot fi controlaţi.
De aceea, primul răspuns "clasic" la orice problemă este acela de a "păstra lucrurile aşa cum sunt", adică revenirea la "normalitate". Sistemele sociale închise nu sunt rele prin ele însele, doar că sunt proiectate să menţina cu orice preţ starea "normală". Menţinerea ordinii predeterminate este scopul acestor sisteme, şi este urmărit prin anumite reguli şi politici de control strict.
Cât timp noile provocări pot fi neutralizate sau modificate pentru a se încadra în "normalitate", lucrurile vor continua ca şi înainte. Pârghiile de putere rămân neschimbate.
Administrarea variabilelor - oamenii
Sistemele închise tind să elimine variabilele, pentru a menţine "echilibrul". Diferenţele personale reprezintă variabilele, adică ceea ce ne diferenţiază pe unii de alţii. De exemplu, pentru că nimic nu e mai variabil într-o căsnicie decât femeia, sau în familie - copiii, sau în şcoli - profesorii şi elevii, sau la servici - angajaţii, sau în religie - căutătorii spirituali, sau în societate - cetăţenii, sistemele sociale închise "produc" nenumărate tehnici de a ne mentine în "echilibru", numit "armonie familială", "valori familiale", "disciplină şcolară", "relaţii cu colegii", "devoţiune religioasă", sau "ordine socială".
Cea mai eficientă tehnică pentru a face asta îi determină pe oameni să-şi integreze în ei înşişi (să-şi asume) rolurile desemnate de sistem şi să se comporte conform regulilor şi "principiilor" enunţate de paradigmă. Oamenii sunt manipulaţi în a accepta acele roluri până când ei înşişi devin doar roluri.
Deoarece dialogul, gândirea liberă pune în pericol "legitimitatea" paradigmei, nu e de mirare că discuţiile care pun la îndoială presupunerile şi regulile ei nu sunt deloc binevenite. Pentru că dialogul subminează tot efortul sistemelor închise de a păstra "echilibrul", de a elimina "variabilele", porţia de neprevăzut din fiecare dintre noi.
Declaraţia de legitimitateScopul sistemelor închise nu este acela de a ne "închide gura", deşi acesta este efectul. Aceste sisteme se comportă, într-adevăr, ca Forţele Întunecate din Star Wars (Războiul Stelelor), dar cei care conduc lumea cred sincer că "societatea s-ar prăbuşi" fără aportul lor valoros.
De aceea perioadele de dictatură îşi găsesc o justificare, o scuză, atunci când societatea trece printr-o perioadă de schimbare a paradigmei, de ieşire din transă. "Haosul" tranziţiei este folosit pentru a justifica metodele sistemelor închise. Cu cât este mai mare "haosul" aparent, cu atât "regulile absolute" sunt mai îndreptăţite.
Sistemele actuale chiar creează "haos" aparent, tocmai pentru a-şi legitima metodele de manipulare şi control, pentru a-şi "valida" astfel autoritatea "necesară" în situaţia creată.
Sistemele sociale închise nu funcţionează
Nevoia de echilibru a societăţii nu poate fi satisfăcută folosind modelul de gândire al sistemelor închise. De ce? Pentru că:
1. Se menţine astfel o "ordine" ruptă de realitate. Realitatea este că nimic nu este izolat în această lume, la orice nivel am analiza lucrurile. Un sistem închis poate părea o soluţie doar în teorie, practica arată altceva. Sistemele închise perpetuează aceleaşi reguli ineficiente în a menţine ordinea tocmai pentru că nu au discernământ spiritual.
Ele nu evaluează nevoile personale ale fiecărei fiinţe umane, şi nici pe cele de grup sau chiar planetare. Singura lor ţintă este să "menţină ordinea stabilită", chiar dacă această "ordine" este toxică pentru oameni şi pentru planetă.
2. Sistemul valorează mai mult decât oamenii. Aceasta este o altă "monstruozitate" specifică sistemelor sociale închise. Acesta este mesajul pe care-l auzim, dacă citim "printre rânduri", şi anume: menţinerea sistemului este cu mult mai importantă decât dezvoltarea spirituală a oamenilor care-l compun. Evident că este o aberaţie crasă.
Faci parte din sistem, deci eşti proprietatea sistemului. Nu contează cine crezi tu că eşti cu adevărat. Trebuie să acţionezi conform rolurilor pe care le-ai primit, respectând regulile sistemului. "Nu îţi vom permite să greşeşti". Pentru că dacă tu te schimbi, va trebui şi sistemul să se schimbe, ceea ce nu este deloc de dorit, pentru că "ordinea" socială menţinută de sistem se va "prăbuşi, cu siguranţă".
Menţinerea structurii rigide a sistemelor sociale închise ne costă scump pe fiecare dintre noi. Oamenii sunt "înghiţiţi" de sistem. Ideea de "sacrificiu personal pentru binele comun" poate fi lăudabilă, dacă într-adevăr ceea ce se urmăreşte este bun. Dar dacă nu este?
3. Controlul este un abuz. Sistemele sociale închise menţin "ordinea" prin control: forţa, pedeapsa şi alte metode de supunere abuzivă. Dar, armonia socială poate fi într-adevăr adusă cu forţa? Este oare modelul ierarhizat de control capabil să asigure "ordinea" socială?
Ameninţarea şi intimidarea nu pot sta la baza unei societăţi sănătoase. Pentru că există prea multă violenţă în vieţile noastre, şi asta ne împiedică să fim liberi. Cât de sănătos poate fi sistemul nostru social dacă oamenii, din punct de vedere psihologic, sunt nişte epave?
Când ne lipsesc forţele interioare care ne fac liberi, cretivi, sistemul social în care ne aflăm reflectă automat această lipsă. Şi ce primim drept răsplată pentru "supunerea" noastră? În nici-un caz siguranţa unei vieţi sociale împlinite. Poziţia specifică din ierarhia de control nu este deloc caracterizată de siguranţă. Când oamenii îşi pierd libertatea şi sunt "prinşi" în sisteme de control şi îngrădire, ei se comportă ca nişte animale în cuşcă. Oamenii devin astfel animale, adică regresează, în loc să evolueze.
[continuare în partea a cincea]
