Paradigmă şi conspiraţie (3)
[continuare din partea a doua]Cu alte cuvinte, conform vechii paradigme, nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului nu este un abuz, ci o necesitate. Pentru că numai în acest fel, restrictiv, putem avea familii fericite, în siguranţă, şcoli eficiente, guverne şi biserici apreciate. Pentru că numai prin restrângerea drepturilor putem scăpa de păcate, de prostie, şi de toate relele societăţii actuale.
Dacă restricţiile curente nu dau rezultate, atunci e nevoie de şi mai multe restricţii, trebuie să renunţăm la şi mai multe drepturi, trebuie să intimidăm oamenii, ne trebuie mai multe închisori şi să introducem pe scară largă pedeapsa cu moartea. Pentru că oamenii ştiu doar de frică.
Această paradigmă învechită ne influenţează fiecare parte a vieţii noastre, dar în mod invizibil. Nu ne dăm seama că ea există, ceea ce înseamnă că nu-i recunoaştem rolul pe care-l are în modelarea instituţiilor sociale actuale. Cât timp paradigma rămâne ascunsă, nu vedem care este cauza suferinţei generalizate, adică nu putem găsi o soluţie reală.
Control şi putere
Ce fel de paradigmă este aceea care ne cere să blamăm indivizii incomozi, să intimidăm oamenii şi să-i pedepsim cât mai exemplar, toate de dragul "sănătăţii" sistemului social? Ca o ţesătură complexă, paradigma are multe fire, dar modelul general este în legătură cu controlul: cine are putere asupra cui, şi cum poate fi menţinută o relaţie de supunere?
Acesta este modelul de tip "dominare", care contrastează cu modelul de tip "parteneriat". În această paradigmă, dominarea este axul central care face ca viziunea actuală să fie următoarea: controlul ierarhizat de sus în jos este absolut necesar pentru a menţine ordinea socială.
Paradigma controlului (modelul de control prin dominare) nu încetează să ne asurzească cu afirmaţii de genul "dacă nu avem pe cineva căruia să ne supunem, sistemul nostru social va cădea în haos". Împăratul roman Diocletian, în disperarea de a menţine unit imperiul care se destrăma, a ierarhizat totul astfel încat animalele, pământul şi oamenii erau foarte bine organizaţi şi avea o evidenţă strictă a lor.
Ca şi Diocletian, actualele autorităţi cred că dacă am fi lăsaţi liberi, dacă fiecare ar decide ce e bine pentru el, atunci nimic nu ar mai funcţiona. Pentru a menţine ordinea, trebuie să facem ceea ce ne spun autorităţile.
Cea mai mare ameninţare
Pentru a putea fi controlaţi deplin, trebuie ca să fim complet izolaţi de alte surse de control. Pentru că se ştie că nu poţi fi slujitor la doi stăpâni. Iar cea mai mare ameninţare la adresa controlului social de tip extern este ghidul interior din fiecare dintre noi, sistemul spiritual de care dispunem cu toţii.
Acest sistem este numit în mod popular suflet. Este cea mai adancă prezenţă interioară, este ceea ce ne ajută să fim în contact cu noi înşine, cu miezul vieţii, fie că îi spunem Fiinţa Supremă, Dumnezeu, Unicul, Întregul, sau Sursa Creaţiei. Doctorul Larry Dossey descrie sufletul ca fiind "acel aspect din noi înşine care este infinit, care trece dincolo de limitele spaţiului şi timpului. Este legătura noastră directă cu Realitatea".
Acest nucleu interior este sursa talentelor şi creativităţii noastre. Acest nucleu ne dă convingerea că vieţile noastre au un anume scop. Atunci când trăim viaţa din tot sufletul, simţim că suntem cu adevărat vii şi plini de viaţă, şi suntem convinşi că ne aflăm aici cu un anumit scop.
Sufletul este cel mai bun prieten al fiecăruia, şi ghidul cel mai de încredere. Dar, pentru sistemul exterior de control, sufletul este inamicul nr. 1, este pericolul cel mai mare care trebuie eradicat pentru ca sistemul de control să fie eficient. Doar atunci când vom fi deconectaţi de la compasul interior vom fi în stare să executăm orbeşte orice ordine venite de la sistemul de control.
Invocand frica de haos, sistemele sociale adoptă paradigma controlului şi o folosesc îndârjit. Prin tot felul de politici instituţionalizate, prin regulamente şi moduri de lucru, primim mesajul clar că nu putem fi acceptaţi aşa cum suntem, ci doar dacă ne supunem total sistemului social de control (şcoală, familie, profesie, religie, afacere, etc.) care va face din noi cetăţeni-model. Suntem îndoctrinaţi cu convingeri de tipul că "sufletul creează probleme" pentru că nu poate fi "îmblânzit", nu poate fi încuiat într-o cutie şi "deranjează" teribil mecanismele sitemului social; deci, mai bine fără el!
Realitatea este cu totul alta. Ceea ce ne transmit sistemele sociale actuale nu este decât însăşi esenţa paradigmei învechite în care trăim. Poate că în trecutul îndepărtat al speciei umane, acest tip de control bazat pe dominare a adus oarece servicii benefice - deşi mă îndoiesc sincer - dar acum nu ne mai serveşte interesele legitime. Cu cât se adânceşte controlul prin dominare, cu atât viaţa interioară se atrofiază, iar ordinea socială diminuează. Pentru că adevărata ordine socială armonioasă vine din interior, ghidată de suflet.
Aceasta este prima conspiraţie a paradigmei, cea care ne blochează cele mai sincere eforturi personale şi de grup, realizate pentru a ieşi din criză şi a ne schimba.
Puterea paradigmei stă în acceptarea noastră benevolă a ei. În momentul în care o persoană începe să exploreze modele alternative, paradigma nu mai are aceeaşi putere.
În cartea "Conspiraţia Vărsătorului", Marilyn Ferguson explică faptul că acest cuvant, "conspiraţie", vine de la "conspirare" - care înseamnă "a respira împreună". O nouă paradigmă culturală ia naştere cu fiecare persoană care părăseşte vechiul mod de gândire îndrăznind să experimenteze ceva nou. Paznicii vechii paradigme sunt total neputincioşi, ei nu pot împiedica înlocuirea vechii paradigme cu cea nouă, pe măsură ce mai mulţi oameni încep să "respire" acelaşi mod de gândire.
Somnambulism
Nu suntem în stare să percepem realitatea a ceea ce suntem cu adevărat pentru că ne comportam ca nişte somnambuli; parcă dormim tot timpul, nefiind conştienţi de imensa putere pe care o avem fiecare. În schimb, sistemul a reuşit să ne convingă că nici nu avem astfel de puteri. Ne-a convins că suntem neputincioşi.
Chiar şi cei educaţi la cele mai bune şcoli din sistem recunosc că procesul actual de "educare" este, de fapt, îndoctrinare. Avantajul adus de astfel de instituţii de tip "dominant" este evident: oamenii nu mai au capacitatea de a vedea "întregul tablou", situaţia reală. Sistemele paradigmei de control vor ca creierul omului să fie o maşinărie supusă, nu o minte vie şi alertă.
Paradigma controlului se dă drept "filozofie"Ca un adevărat clovn ce ne distrage atenţia, paradigma controlului se prezintă ca fiind "filozofie", spunându-ne inocent şi drăgălaş, că este ceea ce vedem noi. Şi insistă în a susţine că viziunea ei mecanicistă, materialistă, măsurată cu instrumente de control reprezintă realitatea cea mai reală. Mai mult, ne sfătuieşte cum să acţionăm, cum să ne comportăm în viaţă. Ne spune că un câine aleargă după o pisică, şi că rechinul mănâncă orice.
Această "filozofie" (numită materialistă) insistă în a ne convinge că pentru a înţelege cât mai bine "realităţile" universului trebuie să vedem totul ca fiind doar obiecte, şi să renunţăm la "însufleţirea" lor cu alte idei, valori spirituale şi alte "chestii" intangibile şi nemăsurabile.
Acceptarea acestei "filozofii" materialiste ne face automat supuşi "valorilor" sale, acelea de pedepsire şi premiere venite din exterior. Această filozofie ne îndepărtează de adevărata realitate a fiinţei umane. Dar această paradigmă de control nu este deloc filozofie pentru că nu încurajează gândirea liberă şi nici dialogul, este doar o schemă de control, de îngrădire. Nu ne dezvoltă mintea şi nici sufletul. Nu permite punerea la îndoială a presupunerilor pe care este bazat întregul sistem, a strategiilor de acţiune, a scopurilor sale.
Această paradigmă este, de fapt, o transă de control mental.
Transă deghizată
Ea se prezintă ca fiind "singurul mod" de a experimenta realitatea, şi nu acceptă alte păreri. Dacă ar accepta alte explicaţii, alte viziuni asupra lumii, ar însemna să-şi încalce propriile planuri de control. Ca rezultat, paradigma de control nu are nimic în comun cu folozofia şi este aproape identică cu cele mai insidioase metode de propagandă şi control mental, ca un inductor de transă, similar cu talentul lui Hitler de a-şi hipnotiza auditorii la celebrele-i discursuri.
Pentru a fi de folos, metodele de control mental trebuie să rămână ascunse pentru publicul larg, sau să treacă drept ceva acceptabil din punct de vedere social. Şmecheria specifică transei manipulative (faţă de transa terapeutică, pozitivă) este aceea că ea rămâne neobservată, neconştientizată.
Inductorii de transă negativă folosesc întotdeauna o deghizare a metodelor de control mental. Condiţionarea şi manipularea celorlalţi sunt mereu armele şi instrumentele pe care cei aflaţi la putere le folosesc, însă pe care ei le-au deghizat frumos numindu-le "educaţie" şi "tratament terapeutic".
Paradigma de control foloseşte toate aceste metode, însă auto-proclamarea sa ca "filozofie" este "cireaşa de pe tort". Pozând în "filozofie", paradigma de control capătă automat un "aer de autoritate". Dacă însă noi suntem capabili să recunoaştem toate aceste metode de control mental şi să vedem dincolo de deghizarea lor, dacă reuşim să le spunem pe nume, atunci ele îşi pierd puterea asupra noastră, ca prin farmec!
[continuare în partea a patra]
