Paradigmă şi conspiraţie (6)
[continuare din partea a cincea]Blocarea revelării paradigmei
Pentru a evolua trebuie să ne dăm seama ce paradigmă folosim în prezent, ca să o putem înlocui. Însă existenţa anumitor cortine de apărare, de conservare a paradigmei, ne blochează această conştientizare. Cât de departe pot să ajungă oamenii pentru a-şi proteja paradigma?
Istoria ne arată că oamenii pot să şi omoare dacă ei "consideră necesar". Schimbarea paradigmelor, a modurilor de percepţie a universului pe baza noii gândiri, poate fi foarte înfricoşătoare pentru unii oameni. Şi atunci nu e de mirare că strategiile de menţinere, de conservare a paradigmelor sunt mult mai dezvoltate decât strategiile de schimbare.Folosirea tabuurilor sociale pentru a împiedica conştientizarea paradigmei
Tabuul este unul dintre cele mai puternice dispozitive de ascundere a paradigmei de care se folosesc atât indivizii cât şi societatea. Un tabu blochează apariţia întrebărilor incomode, pe care nu îndrăznim să le punem, a acţiunilor pe care nu îndrăznim să le facem, a gândurilor pe care nu îndrăznim să le gândim.
Când membrii unei societăţi se supun tabuurilor lor, ei pretind că anumite aspecte ale vieţii lor nu există. Problemele nu sunt probleme, iar adevăratele şi evidentele surse de neplăceri nu sunt luate în discuţii, iar oamenii sunt manipulaţi pentru a nu vorbi despre ele.
Oamenii permit sistemului social să îi separe cu ziduri de tăcere, astfel încat sistemul social nu este pus în situaţia jenantă de a auzi vreodată despre adevăratele probleme pe care le avem. Marea majoritate a sistemelor sociale de pe această planetă sunt menţinute astfel într-un status-quo pe termen indefinit.
Tabuuri despre sex
Adevăratul scop al existenţei tabuurilor despre sex în ţările occidentale, care există, paradoxal, în acelaşi timp cu menţinerea unei puternice focalizări pe teme sexuale a societăţii, este de a suplimenta şi de a amplifica focalizarea societăţii pe temele sexuale.
Asemănător se petrece şi în cazul tabuurilor pe teme de tipul bărbat-femeie (ce pot face unii şi ce trebuie să facă alţii), care au în plus şi funcţia de a ascunde factorii care duc la exprimarea invididului într-o formă totală, întreagă, ne-polarizată.
Multe dinte aceste tabuuri au şi scopul de a introduce şi menţine factorii sociali de "vină" şi "ruşine", şi sunt prezenţi şi în anumite paradigme religioase.
Tabuuri despre sentimente
Există şi un alt tabu care face ca sentimentele să fie considerate o manifestare improprie în unele sisteme sociale. Astfel, oamanii sunt "învăţaţi" cum să-şi "controleze" emoţiile. Până şi familia de noţiuni care provine din "emoţie" este proiectată într-o lumină negativă, şi este folosită pentru a discredita punctul de vedere al unei persoane.
De fapt, procesul de programare socială prin care se elimină emoţiile este foarte convenabil sistemelor bazate pe paradigme, pentru că dacă tăiem emoţiile din lista modurilor în care noi reacţionăm când suntem dominaţi, atunci avem tendinţa să o "tolerăm" pe mai departe, şi suntem astfel programaţi pentru a nu da atenţie durerii atunci când suntem martorii abuzului sistemului de control asupra altora.
Şi iată cum. Abuzul sistemului de control este văzut la TV 24 de ore zilnic şi se numeşte "divertisment", ceea ce arată cât de adânc sunt îngropate unele elemente ale paradigmei. Un alt efect care apare este acela că paradigma hrăneşte oamenii cu raţionamente, judecăţi şi cu ultimatumul teribil: "lucrurile se vor face aşa, altfel va urma haosul".
Tabuuri ştiinţifice
Multe din tabuurile societăţii noastre sunt de fapt moştenite din ştiinţă: ce e "rau" si ce nu, despre ce anume se poate "vorbi inteligent" şi ce înseamnă "superstiţii" sau "pseudo-ştiinţă".
În general, regula este asta: "dacă poţi măsura ceva, dacă pţti manipula, prevedea efectul şi dacă poţi reproduce experienţa (adică dacă poţi controla rezultatele ei), atunci e ştiinţific şi e real; dacă nu, atunci e doar imaginaţie sau iluzie".
Oamenii sunt programaţi să accepte astfel de abordări pentru că se amplifică ideea de control asupra mediului. În spatele unei astfel de viziuni strâmte stă însă ideea de separare de mediu.
Din păcate, acestă strategie reduce ideea de cunoaştere la o simplă problema de "control". Suntem încurajaţi să credem că dacă ştim ceva, atunci cu siguranţă putem controla acel ceva. Aceasta este iluzia. Suntem impinşi să dăm ştiinţei autoritatea de a hotărî ce şi cum, şi suntem programaţi să nu punem la îndoială această autoritate. Chiar dacă există în spatele ei munţi întregi de dovezi evidente (dar care nu pot fi reproduse, şi deci "anecdotice").
Oamenii de ştiinţă "învaţă" de la început cum să gandeasca într-un spaţiu mental cât mai limitat, cum să aibă o viziune cât mai îngustă (aceasta numindu-se "specializare"), şi cum să respingă contextele mai largi, cum să ignore viziunile întregi. Ca rezultat, folosind astfel de procese de gândire înguste, suntem puşi în faţa unor probleme de impact foarte larg. Acesta este un semnal clar şi evident că nu gândim bine.
De exemplu, avem în prezent reziduuri radioactive cu un timp de înjumătăţire de o jumătate de milion de ani, avem şi nori care aduc ploi acide ce ne distrug pădurile. Dacă aceeaşi bani cheltuiţi pe tehnologii "rele" ar fi fost îndreptaţi spre găsirea de noi moduri de a obţine energie, moduri mai prietenoase cu mediul, nu am fi avut astfel de probleme grave, deşi situaţia actuală dezastruoasă a fost "prezisă" încă din 1970. Însă, am fost învăţaţi să gândim "în turmă", să nu ieşim din tipare, astfel că nimeni nu a fost capabil să "vadă" o astfel de soluţie simplă.Intuiţia, universul interior, sincronicitatea, căutarea spirituală, căutarea scopului în viaţă, transformarea personală şi socială, şi multe astfel de teme sunt denumite de ştiinţă ca "non-sens". Nu contează că acestea sunt o parte vie, integrantă, din viaţă. Nici-un om de ştiinţă care se respectă nu va iniţia niciodata vreo investigaţie în aceste direcţii.
Una dintre cele mai puternice arme prin care aceste tabuuri înnăbuşă astfel de cercetări este ridiculizarea celor care păşesc dincolo de limita impusă domeniului ştiinţific. Dacă ceva nu se potriveşte paradigmei de control, atunci acel ceva se declară "non-existent", iar cei care continuă să violeze aceste tabuuri sunt denumiţi "şarlatani". În această categorie, cel mai cunoscut subiect este cel al interacţiunii extraterestre pe planeta noastră.
[continuare în partea a şaptea]
