Paradigmă şi conspiraţie
Cuvântul "paradigmă" are o istorie aparte. Vechii greci îl foloseau ca să desemneze un arhetip sau ideal. Mai târziu, cuvântul a dobândit un cu totul alt înţeles, care este folosit şi astăzi.Thomas Kuhn, în cartea sa "Structura revoluţiilor ştiinţifice", arată că ştiinţa nu progresează într-un mod pe care-l considerăm obişnuit, acela de a trece de la un adevăr restrâns, la un adevăr mai larg, mai cuprinzător, ci rămâne fixată, dependentă de o anumită dogmă sau reprezentare - o paradigmă - la care se renunţă cu mare dificultate, iar atunci este imediat înlocuită cu o altă paradigmă.
Astfel, sistemul lui Copernic (în care soarele este centrul universului) a detronat sistemul lui Ptolemeu (în care Pământul era în centru), iar fizica clasică a lui Newton a fost înlocuită cu fizica cuantică şi relativistă. Ştiinţa trece prin perioade de conservatorism (numite "normale") care alternează cu perioade de revoluţie.
Trecerea la o altă paradigmă
Atunci când apar anomalii şi fapte inexplicabile pe care o paradigmă nu le poate cuprinde consistent, atunci când problemele prezente nu le putem rezolva folosind paradigma curentă, viziunea noastră asupra realităţii trebuie să se schimbe, la fel ca şi modul nostru de a percepe realitatea, modul de a gândi şi, mai ales, valorile la care aderăm.
Trebuie să pornim de la noi viziuni, trebuie să avem alte aşteptări care vor duce la transformarea teoriilor noastre, a tradiţiilor, a regulilor, a standardelor şi a practicii. Trebuie să creem o nouă paradigmă în care să putem rezolva toate problemele care nu-şi puteau găsi o soluţie în vechea paradigmă.
Dependenţa de paradigmă
Ce se întâmplă însă atunci când cei mai ardenţi suporteri ai unei paradigme sunt dependenţi de acea paradigmă încât nici nu-şi mai dau seama că se află cu totul în ea? Se poate spune că paradigma a devenit lumea lor virtuală. Ei nu mai trăiesc în lumea reală, ci explică totul doar prin paradigma pe care au ridicat-o la rang de zeu atotputernic. Despărţirea nu este o opţiune, pentru că ar fi prea dureroasă.
De aceea, aceşti suporteri ai paradigmei consideră că propria lor supravieţuire individuală este absolut dependentă de supravieţuirea paradigmei, şi vor manipula, vor controla societatea pentru a preveni ieşirea culturii sau a cadrului social din limitele paradigmei de care ei depind, ignorând şi suprimând tentativele de a face publice anomaliile care ar detrona paradigma.
Aceştia vor spune că anomaliile apărute sunt, de fapt, percepţii personale înşelătoare ale unor oameni anormali (care ies din tiparul "normal"), pentru a intimida populaţia şi a o convinge (prin frică - că doar cine vrea să fie numit "anormal"?) să rămână în acest program de control al paradigmei. Dependenţa de paradigmă duce inevitabil la moartea paradigmei sau la moartea celor care o menţin.
Puterea paradigmei
Suntem îngrijoraţi de drumul pe care merge cultura noastră actuală şi vrem să ştim ce putem face cu toţii pentru a-i schimba cursul. După cum vedem, puterea noastră este în folozofie şi în forţa schimbărilor de paradigmă. Aceste schimbări includ modificarea modului de gândire şi a valorilor centrale, ceea ce nu costă bani, este un proces democratic (cu toţii putem face asta, dacă vrem), ne ghidează spre miezul problemelor noastre, este non-violent, eficient, nu poate fi oprit din exterior, şi este cea mai mare putere a noastră!
Problema
Constatăm că acest sistem de control şi dominaţie (care este de natură conceptuală, mentală) invadează insidios instituţiile culturale, şi are la bază frica de anarhie. Dacă cineva (oricine) - o autoritate sau o putere superioară nouă - nu ne controlează, nu ne supraveghează, nu ne domină, noi credem că societatea va cădea în haos total. Aşa suntem învăţaţi să credem.
Dar cine îi controlează pe aceşti manipulatori? Ce fel de ordine au ei în minte atunci când ne controlează? Este o ordine care creează armonie socială şi ne face fericiţi? Oare? Sau această ordine impusă insidios creează războaie, supunere oarbă, moarte interioara şi sufletească, nedreptăţi, dependenţă de medicamente şi "alimente", exploatare economică, cinism, stres cronic, şi nefericire?
Pur şi simplu nu are sens, de exemplu, să-i controlăm pe copii de dimineaţă până seara cu premii şi pedepse, şi apoi să ne mirăm de ce au devenit manipulatori egoişti: "Eu cu ce mă aleg? Mie ce-mi iese la faza asta?" sau "Bine că nu am fost prins!" Exact aşa am fost şi noi educaţi prin metodele "clasice", "normale", folosite la şcoală şi acasă. Exact aşa gândim şi noi.
Iar dacă oamenii au crescut obsedaţi de a fi mai puternici decât alţii, dacă toată viaţa urmăresc să ajunga în acel punct din vârf de unde să-i poata controla pe toţi ceilalţi, acolo unde să decidă ei înşişi pe cine pedepsesc şi pe cine premiază, atunci de ce să ne mai mirăm? Situaţia actuală este extensia logică a paradigmei noastre culturale.
Cu alte cuvinte se pune legitima întrebare: cultura, societatea noastră este oare construită pe o paradigmă care lucrează pentru noi aşa cum trebuie? Oare actuala paradigmă ne serveste aşa cum trebuie? Adică această filozofie consensuală (de consens) pe care o îmbrăţişăm (adesea, fără să ştim) ne ajută să definim instituţiile pentru a ne servi nouă, sau noi suntem doar servitori ai unui sistem care ne "abureşte" minţile, care ne consumă energiile inutil, şi care ne transformă treptat (dar sigur) în oameni cum nu am dorit niciodată să fim? Şi, pe măsură ce din ce in ce mai mulţi oameni încep să-şi pună astfel de întrebări, devine clar că acum este momentul să re-gândim totul, de la bază. Este timpul să ne folosim puterile.Criza universală a dependenţei
Suntem prinşi în capcana propriilor slăbiciuni, a propriilor (non)valori. O primă soluţie de ieşire din criză ar fi una de tipul "fără dependenţă". Deşi este o rezolvare logică şi corectă, deşi pare simplă, în realitate nu suntem cu toţii pregătiţi să facem acest uriaş pas, poate doar unii dintre noi care au conştientizat îndeajuns capcana paradigmei.
În plus, trebuie să realizăm că această criză este întreţinuta de numeroasele procese de care suntem dependenţi, procese care penetrează toate sistemele sociale pe care le avem, de la şcoli la biserici, de la locul de muncă până la guverne.
Lumea este administrată prin procese dinamice bazate pe dependenţă. Suntem obişnuiţi cu aceste procese care ne susţin dependenţa, şi nu putem face nici măcar "doi paşi" fără să le folosim. Haideţi să vedem câteva exemple.
Dependenţa de substanţe
Dacă vă gândiţi la cele cunoscute (alcool, cafea, tutun, droguri, etc) acestea nu sunt decât suprafaţa vizibilă din exterior. Drogurile, alcoolul şi tutunul constituie cel mai mare imperiu economic mondial. Doar industria armamentului rivalizează cu el. Se pare că nu ne putem permite să nu fim dependenţi de substanţe, pentru că economia noastră cu siguranţă este total dependentă de acestea.
Dependenţa de procese
Surprizele încep să apară acum, mai ales pentru cei care nu-şi dau seama de paradigma actuală. Procesele de care suntem cel mai mult dependenţi sunt şi cele mai lăudate de societatea noastră: dependenţa de muncă, dependenţa de a câştiga, dependenţa de stres, perfecţionismul, dependenţa de relaţii sociale, dependenţa de a face mereu bani, dependenţa de a cheltui şi de a face datorii, dependenţa de a avea puterea socială, dependenţa de a dobândi faima şi notorietatea, dependenţa de a trăi drame de familie, sau - aplauze, vă rog - dependenţa de cumpărături.
Să nu uităm dependenţa de sex, care este constant hranită de publicitatea care promovează sexul golit de conţinut (de iubire), un mod insaţiabil şi manipulativ de a-l folosi pe celălalt doar în propriul interes. Jocurile de noroc sunt o altă dependenţă, care fac prăpăd acum, mai ales printre tineri, care-şi doresc rezolvarea tuturor problemelor instantaneu.
[continuare in partea a doua]
