Călătorie întro lume invizibilă (1)
Marcel Forhan a investit peste 12 ani de experimente pentru a se perfecţiona în atingerea scopului propus: să realizeze la voinţă călătorii în lumile invizibile (non-fizice). Acest gen de călătorie are şi un nume consacrat: proiecţie astrală, sau dedublare astrală. Termenul astral nu are nicio legătură cu astrele cosmosului fizic, ci aici are semnificaţia faptului că universul non-fizic în care se face călătoria este perceput cu ajutorul corpului astral al fiinţei umane (un corp mai subtil decât cel fizic).
Marcel Forhan a trecut repede peste jocurile clasice în care s-au cantonat alţi cercetători în domeniu: trecerea prin ziduri, vizitarea prietenilor îndepărtaţi, sau simpla plimbare liber prin spaţiu - pentru plăcerea de a te bucura de această stare extraordinară. El îşi descrie experienţele sale cu multă acurateţe, reuşind să le sistematizeze, în pofida uriaşei diversităţi. Mai mult, el propune o metodă simplă şi eficientă de perfecţionare în această abilitate, care este acum la îndemâna oricui.
Yram (căci acesta este pseudonimul sub care a publicat volumul "Tehnica completă de dedublare") afirmă că pentru a realiza proiecţii astrale reuşite sunt necesare câteva condiţii importante: o sănătate fizică bună, o pregătire psihologică (ceea ce implică a avea o viaţă liniştită şi capacitatea de a se relaxa fizic şi psihic), şi o pregătire psihică specifică.
Iată cum îşi începe el volumul redactat:
"Este extrem de greu să-ţi formezi, cu ajutorul cunoştinţelor generale ale epocii noastre, o părere raţională asupra existenţei proprii. Această ignoranţă atrage o sumedenie de erori în toate celelalte domenii. Pentru multă lume, progresul social reprezintă singura realitate, şi politica actuală constă în a imagina un sistem în care fiecare va putea face ceea ce îi place."
"Această utopie, întreţinută cu grijă de profitori de toate categoriile, a determinat cristalizarea unui anumit fel de gândire aşa-zis modernă. Progresul ştiinţei, religiei, filozofiei, nu este un progres real. Se scrie mult, se gândeşte puţin. Şi, de îndată ce o lucrare tratează chestiuni care cer un efort de gândire, este aruncată în fundul unui sertar."
"Astăzi toată lumea este grăbită. Fiecare vrea să obţină rezultate imediate, fără a se îngriji de cauzele care le determină. Şi totuşi, în istoria omenirii, niciodată momentul nu a fost mai favorabil unei reforme a ideilor, pentru un real progres şi spre fericirea socială."
"Religiile nu mai sunt la înalţimea sarcinii lor. Cei mai mulţi oameni sunt lipsiţi de bunul simţ cel mai elementar. Iar în ceea ce priveşte argumentele filozofiei ştiinţifice, ele ne întorc la vârsta cavernelor, exaltând principiul originii noastre animale."
"Raţionamentul, pur şi simplu, nu mai ajunge. Cu toată aşa-zisa perfecţiune a civilizaţiei noastre, gândirea modernă duce lipsă de "hrană". Bazele moralei sunt necunoscute şi sufletul omenesc rătăceşte în golul iluziilor şi al speranţelor himerice."
După o asemenea radiografie scurtă dar cuprinzătoare a stării actuale a societăţii umane, Yram arată că problema nemuririi este centrală pentru orice fiinţă umană, sugerând că o cunoaştere a ceea ce devenim după moartea corpului fizic ar duce la o adevărată transformare definitivă.
El continuă: "Eu am să vă dau aici mijloacele pentru a obţine acest fapt, această certitudine, această cunoaştere. Nu este necesar să aveţi credinţă. Nu vin ca misionar însărcinat să răspândesc o idee nouă. Eu vă expun simplu rezultatele obţinute, zicându-vă: "Ceea ce am făcut eu nu are nimic misterios. Iată chipul în care am procedat: repetaţi experienţa în aceleaşi condiţii şi veţi obţine aceleaşi rezultate".
Cu alte cuvinte, din punct de vedere al ştiinţei actuale, demersul lui se încadrează perfect în condiţiile cercetării ştiinţifice, şi metodele expuse de el pot fi numite ştiinţifice. Iată de ce metodele de dedublare propuse de Yram au un succes atât de mare.
Avertizări şi condiţiiEl îşi pune problema - adesea amintită de necunoscători - periculozităţii unei asemenea călătorii întro lume necunoscută. "Iată concluzia la care am ajuns: prin experienţă, am aflat că răul nu-i poate atinge decât pe cei dinainte înclinaţi spre rău. Apoi, eforturile necesare pentru a realiza experienţa pretind un anumit echilibru psihologic şi psihic, din care răul este exclus. În fine, dacă, în mod excepţional, vreo fiinţă rău intenţionată ar ajunge la vreun rezultat, ea va fi repede victima faptelor sale, căci în mod deliberat nu voi da în aceasta lucrare informaţii prea precise."
Acesta este un adevărat avertisment pentru cei care ar inţentiona să folosescă dedublarea astrală pentru a face rău: vor cădea ei înşişi în capcana întinsă chiar de ei.
Dar cât de eficientă este metoda? Yram afirmă că timpul necesar perfecţionării se reduce proporţional cu intensitatea elanului şi a dăruirii investite. "De exemplu, cel care îşi va pune în această acţiune toată fiinţa, fără restrictii de nici un fel, cel care îi va consacra bogăţia, prieteniile, gândurile cele mai scumpe, viaţa chiar, dacă va trebui, va ajunge mai repede la ţintă decât unul care va păstra în sine înclinaţii interesate."
Despre conditţile sănătăţii fizice, el avertizează că persoanele care suferă de vreo boală de inimă trebuie să se abţină. De asemenea, dacă cineva este fricos, supus la tulburări nervoase, trebuie să înceapă prin a se îngriji, obţinând calmul înainte de a realiza ceva. Temperamentele limfatice par a fi cele mai potrivite, căci se stapânesc mai uşor.
Continuare în
partea a doua
Despre autor
Ionut Mihai este redactor AIM