Împământarea: o mare descoperire medicală!
Împământarea: o mare descoperire medicală!V-aţi întrebat vreodată de ce simţim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm desculţi prin iarba udă de roua dimineţii sau pe malul mării? Răspunsul la această întrebare este unul care ne poate transforma atât felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvenţa cu care o facem.
Majoritatea încălţărilor din zilele noastre au tălpile din cauciuc sau din plastic şi acest simplu fapt poate avea consecinţe nefaste asupra sănătăţii.
În 1998, Clint Ober, fost director executiv la o companie TV, pensionat, se relaxa pe o bancă într-un parc din oraşul său natal. În timp ce privea turiştii care treceau prin faţa lui, şi-a dat seama că toţi, inclusiv el purtau încălţăminte cu talpa de cauciuc sau de plastic şi s-a întrebat dacă nu cumva aceasta are vreun impact negativ asupra sănătăţii. Gândul i-a apărut în minte datorită profesiei sale; el avea puternic impregnată ideea că toate sistemele electrice din clădiri sunt stabilizate şi protejate de către pământ prin împământare, iar cablurile electrice sunt izolate cu material plastic sau cauciuc. Ober s-a întrebat dacă nu cumva câmpul energetic al pământului protejează şi sănătatea noastră. Întrebarea sa simplă îl va conduce la ani de experimente şi studii, ale căror rezultate au fost uluitoare.
Deşi o pot descrie într-un mod diferit, aproape toate şcolile moderne de medicină alternativă vorbesc despre „energie”, revitalizând un concept străvechi. S-a descoperit că pielea, care este un fel de „interfaţă” dintre trupul nostru şi mediul exterior, este un conductor foarte bun. Conectată la pământ, orice parte a pielii poate capta energie, dar s-a constatat că zonele din mijlocul tălpilor, cunoscute în acupunctură ca punctele Rinichi 1 (R1), sunt receptori deosebit de puternici ai energiei telurice. Din punct de vedere conductiv, aceste puncte simetrice se conectează la toate meridianele de acupunctură, fiind astfel în legătură cu fiecare colţişor al trupului nostru. Încălţămintea cu talpă de cauciuc sau de plastic, care au un efect izolator, împiedică captarea energiei telurice la nivelul tălpilor şi privează întregul organism de efectele binefăcătoare ale acesteia. Deloc întâmplător, în societatea actuală, în care oamenii locuiesc în blocuri sau zgârie-nori, fiind tot mai desprinşi de contactul cu solul, bolile sunt din ce în ce mai numeroase.
Studiile au arătat că „împământarea” – contactul nemijlocit cu pământul mergând desculţi pe suprafaţa lui – are o influenţă benefică puternică aspura sănătăţii noastre. Când suntem conectaţi cu solul, apare un transfer de electroni liberi din pământ în trup. Electronii liberi au un puternic efect antioxidant, neutralizând radicalii liberi care agresează celulele şi produc îmbătrânirea prematură sau accelerată, boli de inimă, cancer şi multe alte maladii. Printre efectele binefăcătoare ale electronilor liberi se numără şi modificări benefice ale frecvenţei cardiace, scăderea rezistenţei electrice a pielii, diminuarea inflamaţiilor.
Pentru a înţelege din punct de vedere ştiinţific ce se petrece atunci când suntem conectaţi la pământ şi impactul pe care împământarea îl are asupra răspunsului inflamator, dr. Oschman, de la Universitatea din Pittsburgh, a explicat ce se petrece în cazul apariţiei unui traumatism.
Dr. Oschman, expert în domeniul medicinei energetice, doctor în biologie şi licenţiat în biofizică, este autorul unui număr mare de cărţi cu subiecte ce ţin de biofizica energiei medicale, fiind recunoscut pe scară largă ca o autoritate în domeniu.
„Chiar şi la cea mai mică contuzie, dacă te ciocneşti de uşă, sistemul imunitar răspunde imediat trimiţând neutrofile (celule albe din sânge) la locul impactului. Neutrofilele secretă specii reactive de oxigen (ROS), numite radicali liberi. Acestea sunt molecule foarte importante care au misiunea de a distruge; un fel de Pac-Man. În cazul în care bacteriile au pătruns prin piele în trup, aceşti radicali liberi le vor distruge foarte repede. Dacă există celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge şi pe acestea, lăsând locul liber pentru ca celulele sănătoase să se poată deplasa şi în felul acesta ţesuturile să fie reparate.
Toate acestea sunt cunoscute ca răspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roşeaţă, căldură, pierderea abilităţii de mişcare şi umflare.
Ceea ce am descoperit şi este cu adevărat important este că răspunsul inflamator nu este necesar. Inflamaţia, care în medicină este considerată o parte importantă a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni în ţesuturi. În cauzul unui traumatism, neutrofilele livrează specii reactive de oxigen (SRO) în zona afectată, dar unii dintre aceşti radicali liberi pot ajunge în ţesutul sănătos din jur, vătămându-l. Asta este de fapt ceea ce creează răspunsul inflamator.”
Cercetările asupra „împământării” au descoperit că, dacă după ce ne lovim sau ne accidentăm ţinem tălpile goale direct pe sol, electronii liberi din pământ vor pătrunde în trup şi se vor răspândi prin ţesuturi, împiedicând apariţia unui răspuns inflamator exagerat. Orice radical liber care ajunge în ţesutul sănătos va fi imediat neutralizat electric de electronii disponibili.
„Deci, împământarea, conectarea la pământ protejează organismul de ceea ce eu numesc «pagube colaterale»” afirmă Dr. Oschman. „Vătămarea ţesuturilor din vecinătatea unei zone lovite nu ar trebui să aibă loc, dar apare pentru că ne-am deconectat de la pământ, prin interpunerea de cauciuc şi material plastic între picioarele noastre şi pământ.”
Pentru a putea adapta împământarea la stilul de viaţă modern, specialiştii au găsit metode de a aduce energia telurică direct în casele oamenilor. Astfel au apărut cearceafuri electrice cu ajutorul cărora ne putem conecta la energia pământului în timp ce dormim, preşuri pentru calculator pe care să îţi aşezi picioarele goale în timp ce lucrezi, sau papuci care au în talpă un material ce permite conectarea între punctul R1 şi pământ.
David Wolfe, o personalitate cunoscută în domeniul medicinei alternative şi un puternic susţinător al împământării, a făcut un experiment în direct, în timpul unei prezentări. 20 de persoane din sală au fost conectate la energia pământului printr-un cablu electric care la un capăt era înfipt în pământ. După 80 de minute, participanţilor li s-a recoltat sânge şi li s-au făcut analize care au fost apoi proiectate în direct şi explicate pe loc. Rezultatele au fost concludente.
Împământarea, o strategie împotriva îmbătrâniriiUna din principalele teorii privind procesul îmbătrânirii este cea a radicalilor liberi. Conform acesteia, îmbătrânirea se produce din cauza deteriorării progresive a ţesuturilor produsă de acţiunea radicalilor liberi. Dacă nu putem împiedica complet apariţia de radicali liberi în organism, putem totuşi să aducem suficient de mulţi antioxidanţi, pentru a ne asigura că radicalii liberi nu produc distrugeri colaterale. Conectarea la pământ ne poate ajuta să obţinem un raport optim de radicali liberi/electroni antioxidanţi, contribuind substanţial la menţinerea stării de sănătate.
Există trei tipuri de sub-modele care explică apariţia procesului de îmbătrânire în urma acţiunii radicalilor liberi:
1. Teoria deteriorării/mutaţiei ADN-ului din cauza radicalilor liberi
2.Teoria mitocondriilor
În urma proceselor metabolice realizate la nivelul mitocondriilor – „uzinele” celulare – apar, ca produs secundar, radicali liberi. În timp, sub acţiunea acestor radicali liberi, mitocondriile se deteriorează şi se autodistrug, ceea ce conduce rapid la moartea celulelor respective.
3.Teoria încrucişării proteinor, care explică şi apariţia ridurilor de pe piele. Proteinele se lipesc între ele, reducând eficiența enzimelor.
„Din studiile mele de biofizică şi biologie celulară, reiese că organismul este proiectat cu o «ţesătură» semiconductoare care conectează totul în organism, inclusiv în interiorul fiecărei celule”, spune Dr. Oschman.
„Mă refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii care intră în partea de jos a picioarelor noastre pot ajunge oriunde în trup. Astfel, în orice loc unde se formează radicali liberi, vor exista electroni în apropiere, care îi pot neutraliza. În acest fel pot fi prevenite toate procesele care conduc la îmbătrânire: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor şi mutaţia sau deteriorarea genetică. Întreaga structură conductivă este în esenţă un sistem de apărare antioxidant, prezent în fiecare parte a trupului nostru.
Aşa că, atunci când mergeţi desculţi direct pe sol, înmagazinaţi electroni pe care trupul îi stochează, fiind disponibili în orice punct în care un radical liber se formează, de exemplu, atunci când vă loviţi.”
Efectele benefice asupra sângeluiO altă descoperire foarte importantă cu privire la împământare este faptul că ea fluidifică sângele, făcându-l mai puţin vâscos. Această descoperire poate avea un impact benefic puternic asupra bolilor cardiovasculare, care sunt actualmente principala cauză de deces. Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vâscozitatea crescută a sângelui.
Echipa de cercetători coordonată de doctor Oschman a evaluat vâscozitatea sângelui printr-o metodă numită potenţial zeta. Metoda implică măsurarea potenţialului electric al celulelor roşii din sânge, prin determinarea vitezei cu care acestea migrează într-un câmp electric.
Se pare că atunci când se produce împământarea, potenţialul zeta creşte repede, ceea ce înseamnă că celulele roşii din sânge au pe suprafaţa lor o sarcină electrică mai mare, care le îndepărtează una de alta. Acesta face ca sângele să se subţieze şi să curgă mai uşor. De asemenea, tensiunea arterială scade semnificativ. O altă implicaţie evidentă a acestui fapt este că prin distanţarea reciprocă, globulele roşii sunt împiedicate să se aglomereze şi să formeze cheaguri. În acest fel sunt mult reduse riscurile de producere a emboliei pulmonare, precum şi a demenţei multi-infract, cauzată de deteriorarea ţesutului cerebral ca urmare a micro-coagulărilor din creier.
Modalităţi simple de a ne conecta la energia pământuluiÎn mod evident, cel mai simplu mod de a ne conecta la energia telurică este să mergem desculţi direct pe pământ. Locul ideal este pe plajă, în apropierea apei sau în apă, pentru că apa de mare este un conductor foarte bun. Trupul nostru, de asemenea, conţine în cea mai mare parte a sa apă, astfel încât se creează o conexiune bună. Iarba, mai ales dacă este acoperită cu rouă, este o altă suprafaţa extrem de potrivită.
Însă ce să facem dacă locuim la oraş? Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atâta timp cât nu a fost izolat. Alte materiale cum ar fi asfaltul, lemnul şi izolatoarele tipice – plasticul şi cauciucul, nu permit electronilor să se transfere în trupul nostru.
Înafara mersului pe jos, fără încălţăminte, există şi alte metode de a ne conecta la energia telurică. Orice contact direct cu un obiect bun conductor care este în legătură cu pământul, un fir metalic, o ţeavă sau chiar un copac, ne poate încărca cu electroni liberi. O altă soluţie pe care majoritatea dintre noi o folosim fără să ne dăm seama este duşul. În timp ce facem duş, suntem în contact cu energia pământului prin intermediul apei, care curge prin ţevile îngropate în pământ. Aceasta este şi una din explicaţiile pentru care ne simţim atât de bine la duş, şi chiar avem inspiraţie şi ne vin tot felul de idei creatoare.
***
De-a lungul istoriei umanităţii, civilizaţii întregi au onorat pământul şi conexiunea cu acesta. Stilul de viaţă modern a făcut în aşa fel încât omul a ajuns să fie un străin pentru pământul care îi dă viaţă şi îl hrăneşte. Copiii secolul nostru nu se mai joacă pe pământ sau în iarbă, sunt izolaţi în apartamente şi case de beton.
David Wolfe spune că atunci când suntem conectaţi cu solul suntem practic în contact cu toate fiinţele vii conectate la pământ în momentul acela, fie că sunt plante, animale sau alţi oameni de la capătul opus al lumii. Din această perspectivă, reconectarea la energia pământului poate fi privită şi ca un mod simplu şi natural de a ne reintegra în armonia firii şi de a deveni tot mai conştienţi de unitatea esenţială a tuturor lucrurilor.
Preluare de la
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8390
Despre autor
Preluare de la
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8390