NASA recunoaste realitatea motorului "imposibil"
NASA recunoaste realitatea motorului "imposibil"traducere si adaptare de Marian Apostol dupa un articol publicat la 31 iulie 2014 de David Hambling in Wired
NASA a publicat la 30 iulie 2014 concluziile unor teste efectuate in laboratoarele sale asupra unui motor de tip nou care pare "imposibil" de explicat conform stiintei actuale. Motorul a fost realizat de inventatorul american Guido Fetta si foloseste microunde pentru a genera o forta de impingere suficient de mare pentru a manevra un satelit aflat in spatiul cosmic.
Cercetatorul britanic Roger Shawyer a supus atentiei publice (sperand sa atraga interesul) motorul sau numit EmDrive, fabricat de compania sa S.P.R. Limited. Shawyer afirma ca motorul EmDrive converteste puterea electrica in forta de impingere, fara a fi nevoie de un fluid intermediar, folosind efectul generat de reflectarea microundelor intr-un container inchis, special proiectat. El a construit cateva sisteme demonstrative, dar criticii resping teoria sa care ar explica functionarea motorului pe baza teoriei relativitatii; criticii insista ca, desi motorul functioneaza, teoria propusa de Shawyer nu poate fi corecta deoarece "incalca" legea conservarii momentului (una din legile fizicii).
Motorul "imposibil" sfideaza comunitatea stiintifica
Conform unei practici din domeniul cercetarii stiintifice, era nevoie ca si alte cercetari independente sa confirme rezultatele lui Shawyer. Ei bine, in anul 2013 o echipa din China a construit propria varianta de motor EmDrive si a confirmat functionarea anuntand ca a produs o forta de impingere de 720 mN (echivalentul unei greutati de 72 de grame), suficienta pentru a folosi la manevrarea unui satelit in spatiul cosmic. Un astfel de motor electric ar putea fi alimentat de la panouri electrice solare, eliminand astfel necesitatea de a folosi un fluid (asa cum sunt in prezent dotati satelitii) care ocupa jumatate din masa satelitului.
Interesant este ca lucrarile chinezilor nu au atras deloc atentia occidentului.
Cu toate acestea, un cercetator american, Guido Fetta, a costruit propria varianta de propulsor cu microunde, si chiar a reusit sa convinga NASA sa-i testeze prototipul in laboratoarele de la Johnson Space Centre (SUA). Rezultatele au fost prezentate la conferinta Joint Propulsion in Cleveland, Ohio pe 30 iulie 2014. Surprinzator, NASA recunoaste ca motorul functioneaza asa cum a fost anuntat de catre inventator.
Raportul cercetarilor NASA se intituleaza "Producerea anormala a unei forte de impingere cu un dispozitiv de radio-frecventa masurata cu un pendul de torsiune". Cinci cercetatori NASA au desfasurat testele pe parcursul a doua zile in diverse configuratii. Aceste configuratii au folosit chiar si un "motor nul" similar cu cel real dar modificat pentru ca sa NU functioneze, dar si o alta configuratie in care s-a folosit un alt propulsor care a produs un efect similar celui testat, suspectand ca ar fi posibil ca efectul de propulsie sa fie rezultatul unei alt fel de interactiuni fara nici-o legatura cu dispozitivul testat. De asemenea, echipa a intors propulsorul in directia opusa ca sa observe daca efectul se manifesta si in acest caz.
Trebuie amintit faptul ca in anii 1990 NASA a testat o configuratie de discuri super-conductoare rotative ce se credea ca ar genera anti-gravitatie. Desi au obtinut rezultate pozitive, cercetarile au fost suspendate (si de atunci nu se mai stie nimic pe aceasta tema) pe motiv ca dispozitivul testat interfera (modifica) masuratorile testului!
In ceea ce priveste motorul lui Guido Fetta, NASA a folost o balanta de torsiune suficient de sensibila pentru a detecta chiar o forta de impingere mai mica de 10 micro-Newton, insa forta generata de motor a fost de 30-50 µN; este adevarat, asta inseamna o valoare mai mica de o sutime din ceea ce au obtinut chinezii, dar rezultatul ramane pozitiv, in ciuda faptului ca "sfideaza" legea conservarii momentului:
"Rezultatele indica faptul ca dispozitivul propulsor cu cavitate rezonanta de radio-frecventa, care este unic ca dispozitiv de propulsie electrica, produce o forta care nu poate fi atribuita nici-unui fel de fenomen electromagnetic clasic, si astfel demonstreaza o interactiune cu plasma virtuala a vidului cuantic".
Asta inseamna recunoasterea faptului ca vidul cuantic este o sursa de energie perpetua. Explicatii despre acest fenomen includ teoria conform careia microundele reflectate in cavitatea special proiectata produc un efect rezonant care "extrage" o forta de impingere din disocierea particulelor si anti-particulelor care se manifesta si dispar neincetat in vidul cuantic. Cu toate acestea, echipa de la NASA a evitat sa explice cum este obtinut efectul de propulsie, preferand doar sa prezinte rezultatele experimentelor.
Inventatorul acestui propulsor, Guido Fetta, il numeste "Motorul Cannae", referindu-se la Batalia de la Cannae in care Hannibal a invins armata romana mult mai numeroasa. El si-a prezentat teoria si rezultatele experimentelor la AIAA intr-o lucrare cu titlul "Rezultatele numerice si experimentale ale unei noi tehnologii de propulsie care nu necesita un fluid intermediar".
Guido Fetta lucreaza in prezent la o serie de proiecte despre care nu poate sa dea detalii, iar biroul de relatii de la NASA nu a obtinut nici-un fel de comentarii de la echipa de cercetare.
Asadar, iata ca exista deja un al treilea dispozitiv realizat independent care confirma realitatea. Un propulsor cu microunde ar putea sa reduca uluitor costurile satelitilor si ale statiilor spatiale, si chiar sa extinda durata de viata (de operare) a lor.
De asemenea, ar fi probabil o premiera recunoasterea faptului ca vidul cuantic poate fi folosit cu succes pentru a "extrage" energie la un cost care ar face ca orice propulsor clasic sa devina total ne-competitiv! In plus, merita sa ne gandim: oare poate fi realizat un propulsor similar destul de puternic pentru a fi folosit pentru deplasarea vehiculelor terestre?
