Recoltarea identitatii tale (1)
Introducerea cărţilor de identitate electronice (ID) a avansat într-un mod alarmant, ele devenind aproape universale în întreaga lume. Deja 2,2 miliarde de oameni, sau 33% din populaţia globală, au emise carduri de identitate tip "smart". Din aceste carduri, peste 900 de milioane au sisteme de biometrie facială şi amprente digitale. Conform planurilor, peste 85% din populaţia lumii va avea carduri de identitate smart până în 2012...Mare parte din populaţia rămasă nu a scăpat: în mare măsură este deja înrolată în vechile sisteme de identitate, adesea în state represive cum ar fi Myanmar (Burma). Cum era şi de înţeles, campaniile împotriva introducerii cardurilor ID au avut tendinţa să se joace cu problemele generate de sistemele ID, prezentându-le ca fiind irealizabile şi creînd probleme precum invazia intimităţii, frauda, accesul neautorizat la bazele de date, crima organizată, recunoaşterea biometrică îndoielnică, etc. Drept rezultat, un număr substanţial de persoane cred că, pur şi simplu, cărţile de identitate obligatorii nu se vor implementa.
A trecut de mult timpul pentru a ne îngropa capul în nisip. Nu există obstacole în calea introducerii globale obligatorii a cardurilor de identitate electronice.
Toate acele limitări (ale sistemelor ID) pot fi reale, dar acest lucru nu este suficient pentru a stopa implementarea, deoarece acestea sunt probleme care vor afecta oamenii individual, nu guvernele lor - problema este a noastră, nu a lor. Nu a existat practic nici o dezbatere semnificativă asupra uneia dintre cele mai mari probleme a timpurilor noastre!
De asemenea este timpul să ne uităm la ce sunt sistemele ID destinate să facă, nu la justificarea publică a acestora. Din moment ce guvernele au ştiut probabil dintotdeauna că ID-urile nu vor opri terorismul, crima organizată, furtul de identitate, frauda, etc., trebuie să existe un alt motiv pentru introducerea lor - şi se pare că guvernele nu vor ca publicul larg să cunoască acest motiv.
O agendă internaţională coordonată a ID-urilor?
Probabil că putem învăţa mult mai multe dacă ne uităm cu atenţie la ce se întâmplă în prezent în întreaga lume. În mod interesant, se pare că nimeni nu a publicat un studiu de încredere sau global asupra introducerii sustemelor ID în întreaga lume, aşa că a trebuit compilat un astfel de studiu pentru acest articol [vezi tabelele din articolul original al autorului; Ed.].
Ceea ce iese în evidenţă din acest studiu, aşa incomplet cum este el, este că sistemele de carduri de identitate electronice avansate sunt introduse la unele dintre cele mai sărace state ale lumii, unele în haos, război civil şi foamete, deopotrivă ţări mici şi mari. Ele sunt introduse în state cu culturi foarte divergente, în cadrul unor state care sunt aproape complet pre-industrializate şi subdezvoltate şi înainte de toate la aproape toate naţiunile islamice. Doar un mic grup de state nu vor avea un sistem electronic avansat de înregistrare a populaţiei. [...]
De exemplu, pe 25 iunie 2009, India a anunţat că va continua programul de introducere a cardurilor de identitate biometrice universale, acesta urmând a fi finalizat până în 2011 - urmând a fi înregistraţi aproape 1,2 miliarde de oameni în doar 18 luni.
Cu toate acestea, sunt şi arii gri. De exemplu, în unele state, cum ar fi Mozambic şi Zambia, există carduri ID biometrice pentru înregistrarea votanţilor care nu sunt în mod oficial carduri ID naţionale dar care totuşi au înregistrat populaţia.
"Cardurile electorale" tind să devină carduri ID naţionale imediat după alegeri, cum s-a întâmplat de exemplu în Haiti. (Cum de introducerea cardurilor ID a ajuns să fie legată de "aducerea democraţiei"?). SUA probabil ar fi in aria gri din cauza incertitudinii (în mod deliberat neclarificate) privind actul real ID, Canada din cauza propunerilor pentru "permise de conducere consolidate" biometric, iar Australia din cauza statusului incert al "cardurilor de acces". Orice incertitudine este însă eliminată dacă examinăm "imaginea globală": cardurile ID vor fi introduse aproape peste tot.
Introducerea simultană în aşa de multe state a unor sisteme de carduri ID foarte asemănătoare, nu pare a fi o coincidenţă. Dacă era vorba doar de o problemă a unor state care luau singure iniţiativa de a-şi perfecţiona anumite sisteme, acest lucru s-ar fi desfăşurat pe o perioadă mai lungă de timp, având în vedere faptul că naţiunile îşi îmbunătăţesc sistemele o data la câteva decenii. E posibil ca acest orar să indice că asupra naţiunilor se aplică o presiune internaţională nevăzută pentru a adopta carduri ID?
În timpul cercetării listei, a reieşit ceva interesant. Planurile de a introduce un sistem naţional de carduri ID în Uganda au fost anunţate printr-un memorandum din date de 20 iunie 2008, trimis către Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Impresia este că FMI era implicat în această decizie cu mult timp înainte ca populaţia din Uganda să fi fost consultată în legătură cu acest plan.A cerut cumva FMI naţiunilor să adopte carduri ID biometrice, sub pretextul evitării evaziunii fiscale, prevenirii fraudei şi spălării de bani?
Iar şi iar, pentru promovarea aşa numitelor beneficii ale sistemelor de identitate biometrice, printre motivele incluse se numără şi beneficile aduse sistemului bancar, prevenirea fraudei şi faptul că cei care sunt mai săraci vor avea astfel acces la sistemul bancar.
Într-un exemplu al promovării occidentale, Uniunea Europeană (UE) a sponsorizat financiar introducerea de carduri ID biometrice în Republica Democrată Congo, chipurile pentru a ajuta la promovarea păcii prin urmărirea foştilor soldaţi şi luptători. O logică similară a fost aplicată pentru introducerea sistemelor biometrice în Somalia.
Cardurile ID biometrice vor ajunge şi în Rwanda. Cardurile ID au fost o unealtă majoră în genocidul din Rwanda. Imaginaţi-vă cât de eficient ar fi fost genocidul cu o înregistrare computerizată a populaţiei şi un sistem ID biometric pentru a preveni frauda sau evaziunea. Experienţa Rwandei este o ilustrare oribilă a cât de letale pot fi cardurile ID într-o naţiune aflată în război civil şi ridică întrebări incomode despre implicarea UE în astfel de acţiuni.
Politica de armonizare în UE, Marea Britanie şi SUA
Introducerea la nivel global a cardurilor ID este pur şi simplu un martor vizibil al unui proces invizibil. Politicile care ne afectează profund vieţile şi ne răpesc libertatea sunt elaborate în înţelegeri internaţionale secrete.
În iulie 2005, în timpul rotaţiei de 6 luni la preşedinţia UE, Marea Britanie a introdus o propunere privind cardurile ID biometrice în Europa, în ciuda faptului că nu avea dreptul de a face acest lucru, conform tratatelor Uniunii Europene de la acea vreme.
Aspectele legale nefiind un obstacol, această propunere a evoluat ulterior, legând politica UE de Programul de la Haga pe probleme de justiţie şi securitate.
Totuşi, politicile care au introdus cardurile ID au evoluat în secret, mergând mult dincolo de identificare şi securitate, aşa cum a explicat Tony Bunyan într-un articol din ziarul Guardian ("Societatea supravegheată este o problemă în întreaga UE", 28 mai 2009; articolul include citate din raportul lui Bunyan - "Forma lucrurilor care vor veni’’). Cardurile ID sunt doar o unealtă, ce fac posibil un plan mult mai mare de monitorizare şi înregistrare a vieţii fiecărei persoane; Bunyan numeşte acest lucru "tsunami-ul digital".
"Fiecare obiect pe care îl foloseşte un individ, fiecare tranzacţie pe care o face şi aproape orice deplasare a sa va crea un raport digital detaliat. Acest lucru va genera o mulţime de informaţii pentru organizaţiile de securitate publică", ducând la anticiparea comportamentului şi evaluarea lui de către nişte"maşini" (termenul lor) care vor emite pe loc ordine către ofiţeri. Propunerea prevesteşte colectarea în masă de date personale despre călătorii, detalii bancare, localizare prin intermediul telefonului mobil, rapoarte medicale, folosirea internetului, cazier (oricât de nesemnificativ ar fi), amprente şi poze digitale care pot fi exploatate şi aplicate diferitelor scenarii - îmbarcarea în avion, comportament pe internet sau participarea la un protest."
Dar toate acestea nu vin doar spre Europa, aşa cum explică Bunyan, pentru că SUA şi UE vor împărţi politici şi practici similare într-o agendă a armonizării acestora:
"...s-a propus ca până în 2014 Uniunea Europeană să creeze o arie de cooperare Euro-Atlantică cu SUA în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei". Acest lucru va merge mult mai departe de prezenta cooperare şi va însemna că politicile care afectează libertăţile şi drepturile fiecărui cetăţean UE nu vor fi determinate la Londra sau Brussels, ci în cadrul întâlnirilor secrete dintre UE şi SUA.
A fost acesta un răspuns la evenimentele din 9/11? Nu, cu siguranţă nu. Putem spune asta pentru că unele dintre aceste planuri au o istorie publicată şi o cronologie mult mai veche, de exemplu, Taiwan, 1997 şi India, 1999. Putem merge pe firul bazelor de date de tip ID până la "Cardul Australian", care a fost învins în 1987. Putem de asemenea spune cu siguranţă că această cooperare UE-SUA pe probleme de securitate a început înainte de evenimentele de la 9/11, aşa cum a fost cazul şi cu dezvoltarea securităţii bazelor de date UE care au fost aplicate dizidenţilor politici.
Ce fac cardurile ID?
Cardurile ID sunt ca un "lipici" high-tech, o interfaţă ce pune împreună toate bazele de date din diferite state şi leagă aceste informaţii la un loc. Aceasta este semnificaţia funcţiei de identitate "multifuncţională" a acestor noi carduri: un număr de ID este de fapt cheia care permite accesul la toate serviciile şi de asemenea la toate bazele de date. Un singur card, un număr deci, permite ca o persoană să fie urmărită de-a lungul a multiple activităţi, de-a lungul întregii sale vieţi şi a tot ceea ce face - muncă, taxe, sănătate, totul. Când numeroase baze de date sunt legate împreună prin intermediul unei interfeţe comune (în acest caz prin numerele ID) ele practic funcţionează ca o singură "meta bază de date".
În ziarul Guardian (din 30 septembrie 2003), Alan Travis a scris că "înregistrarea informaţiilor cetăţenilor" în Anglia va "aduce împreună toate informaţiile existente deţinute de guvern" (referitoare la 58 de milioane de locuitori):
Vor fi incluse numele lor, adresa, data naşterii, sexul şi un număr personal unic pentru a forma o bază de date ‘mult mai exactă şi transparentă’ decât arhivele existente la ora actuală cu asigurări naţionale, taxe, documente medicale, paşapoarte, permise de conducere şi de vot...
Decizia de a da undă verde înregistrării populaţiei la nivel naţional, fără nici o nevoie aparentă pentru o nouă legislaţie sau orice dezbatere publică este în contradicţie cu dezbaterea intensă a cabinetului care are loc în prezent în legatură cu... proiectul cardurilor de identitate...
...Acesta este un proiect comun între Biroul de Statistică Naţională şi Trezorerie...
Ideea a fost dezvoltată de grupul de productivitate al serviciilor publice ale Trezoreriei - un grup de oameni de afaceri şi manageri ai serviciilor publice...
Ministerul de Interne a precizat că o schemă a cardurilor naţionale de identitate va trebui să fie ‘susţinută de o bază de date a tuturor rezidenţilor UK’ şi a cerut opinii privind folosirea în acest scop a înregistrărilor informaţiilor cetăţenilor...
Proiectul ID indian este un alt exemplu major. Conform unui articol apărut în publicaţia Hindu (din 26 iunie 2009):
…Numerele UID [IDentificare Unică] şi bazele de date vor fi legate de agenţii cum ar fi Comisia Electorală a Indiei şi Departamentul Impozitului pe Venit, care...generează...pozele cardurilor de identitate a votanţilor...
În plus, vor fi folosite pentru oferirea de servicii în cadrul diverselor programe guvernamentale cum ar fi sistemul public de distribuţi şi programul care garantează angajarea rurală naţională pentru familiile care trăiesc sub nivelul de sărăcie... şi pentru a oferi asistenţă financiară şi de alt tip nevoiaşilor.
Din punct de vedere istoric, aceasta nu este prima dată când vedem că se introduc astfel de sisteme. Este un concept similar cu sistemul ID nazist, cu un Număr al Personalului Reich-ului pentru a lega toate celelalte baze de date. Urmare in partea a doua.
Citeşte continuarea in partea a doua.
