Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (3)
Urmare din partea a II-aÎn timpul dispariției navei Eldridge, doi dintre oamenii de știință îmbarcați (frații Duncan și Edward Cameron), care erau fizicieni însărcinați cu pornirea și oprirea generatoarelor au sărit peste bord. Dar, surpriză: nu au căzut în apa portului Philadelphia ci pe iarba bazei militare Montauk din Long Island.
Apariția lor era așteptată de către poliția militară. Au fost introduși într‑un complex subteran unde i-a întâmpinat nimeni altul decât dr. Von Newman, care era cu 40 de ani mai în vârstă. Acesta i-a anunțat, spre uimirea lor, că se află în anul 1983. Von Newman le-a explicat celor doi că fuseseră absorbiți în hiperspațiu prin intermediul câmpurilor create de echipamentele generate de o mașină a timpului aflată în baza Montauk și care a interferat cu câmpurile generate de experimentul din Philadelphia. Ceea ce se petrecuse era că aceste două experimente asupra timpului s-au cuplat unul cu cealălalt și au creat o gaură în hiperspațiu care a aspirat nava Eldrige. Von Newman le-a spus că s-a creat o bulă în hiperspațiu care crește într-un mod foarte periculos și de aceea este stringent necesar să fie trimiși înapoi în timp pe nava Eldrige și să distrugă generatoarele, ceea ce frații Cameron au și făcut. Însă, după îndeplinirea acestei sarcini, Duncan a sărit din nou peste bord ajungând în anul 1983. Prin tehnologia realizată în cadrul Proiectului Montauk se creează veritabile scurtături între oricare două puncte din spațiu-timp prin așa-numita metodă a „găurii albe și a găurii negre”.
În cartea sa Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN, precum şi în mai multe interviuri pe care le-a acordat, unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, dr. Alfred Bielek, aduce o serie de detalii uimitoare despre aceste evenimente.
El relatează că în anul 1931, Nikola Tesla i-a oferit posibilitatea preşedintelui de atunci al SUA, Theodore Roosevelt, să comunice cu două grupări extraterestre prin intermediul unei aparaturi speciale proiectate chiar de către Tesla. Primul grup cu care Roosevelt a luat legătura au fost Pleiadienii, care şi-au oferit ajutorul, dar numai în condiţiile în care oamenii ar fi renuţat la proiectele de război. Al doilea grup a fost cel intitulat „Kumorash Kun”, sau prescurtat „grupul K”, care spre deosebire de primul grup, s-a oferit să furnizeze guvernului SUA un ajutor ce includea şi anumite proiecte militare.
Roosevelt s-a hotărât atunci să colaboreze cu cel de-al doilea grup. Se pare că ulterior, în urma acestei colaborări, s-a ajuns în cele din urmă să fie influenţate anumite decizii şi proiecte guvernamentale. Printr-o astfel de influenţă a fost luată decizia ca pe data de 12 august 1943 să fie realizat proiectul strict secret ce avea să rămână cunoscut ca „Experimentul Philadelphia”.
Implicaţiile proiectului erau cu mult mai mari decât simpla obţinere a invizibilității, totul fiind de fapt dirijat din umbră de către extratereştrii din „grupul K”. Dezvăluirile lui Al Bielek arată că de fapt Proiectul Philadelphia a fost menit din start, prin influenţa exercitată de către aceşti extratereştri, să fie conexat prin anumite legături spaţio-temporale cu o secvenţă desfăşurată în viitorul de atunci, al datei de 12 august 1983, mai exact cu anumite operaţiuni ce se desfăşurau în cadrul aşa‑numitului Proiect Phoenix.
Al Bielek afirmă că există mai multe mărturii foarte concludente care susţin faptul că acest proiect, Phoenix, a fost operaţional între anii 1975 şi 1983 şi el a reprezentat un fel de etapă superioară a Proiectului Philadelphia având drept scop dezvoltarea tehnologiei necesare călătoriilor în timp. Tehnologia folosită s-a bazat pe efectul pe care dr. Carl Sagan îl numea „găuri de vierme în hiperspaţiu”, iar proiectul realizării călătoriilor în timp a fost încununat de succes. Mai multe persoane au fost trimise atât în viitor cât şi în trecut şi au fost realizate chiar şi înregistrări video. Însuşi Al Bielek relatează faptul că într-o astfel de experienţă a reuşit să aducă o revistă Life din anul 1983 în anul 1943.
Călătorii în timp erau aduşi de multe ori înapoi chiar cu o milisecundă înainte de momentul plecării, iar memoria le era de obicei ştearsă. Informaţii detaliate despre aceste aspecte puteţi citi în cărţile seriei „Proiectul Montauk”, scrise de Preston Nichols şi Peter Moon.
Ulterior a fost înţeles faptul că motivul pentru care aceşti „K” au avut interesul să facă această conexiune între Proiectul Philadelphia şi Proiectul Phoenix a fost acela de a crea o „fisură” în continuumul spaţiu-timp, cu o durată de 40 de ani, pentru a permite intrarea în zona Pământului a unor nave spaţiale ce veneau dintr-o altă dimensiune şi care aparţineau extratereştrilor din rasa „micii cenuşii”.
Datele de 12 august din 1943 şi 1983 nu au fost alese întâmplător, ci pentru că ele corespundeau cu anumite condiţii energetice cu totul particulare ale bioritmului Pământului, fără de care întreaga operaţiune nu putea fi realizată. „Micii cenuşii” au reuşit astfel să se infiltreze în număr mare în zona planetei noastre şi – aşa cum menţionam anterior – câteva dintre navele lor este foarte probabil că au fost doborâte de armata americană, situaţie ce are legătură cu celebrele prăbuşiri ale unor OZN-uri, raportate între anii 1947 – 1948.
Al Bielek relatează că în anul 1953, următorul preşedinte al SUA, Dwight Eisenhower, chiar a avut o întâlnire guvernamentală strict secretă cu „micii cenuşii”, întâlnire la care a fost stabilit un acord comun de non-interferenţă şi în care s-a stabilit că extratereştrii vor oferi SUA tehnologie foarte avansată şi în schimb li se va permite să realizeze câteva experimente genetice pe animale şi chiar pe oameni, precum şi accesul în 75 de baze subterane care urmau să fie construite în colaborare umano-extraterestră.
Construcţiile bazelor situate la mare adâncime (DUB – Deep Underground Bases) au început în anul 1959 şi foarte mulţi cenuşii s-au adăpostit acolo. Acordul de non-interferenţă nu a ţinut însă mult timp pentru că în câţiva ani a devenit evident faptul că extratereştrii au început să nu îl mai respecte.
Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, ce a fost inventat în anii `50 ai secolului trecut de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reunită în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era totodată un savant genial, specialist în fizică cuantică.
Din această echipă au mai făcut parte Enrico Fermi (laureat al premiului Nobel), precum şi Wernher von Braun (părintele programului spaţial al SUA). Cronovizorul, pe care Vaticanul a urmărit să îl menţină în cel mai mare secret, este un dispozitiv care captează prin rezonanţă frecvenţele armonice superioare remanente ale oricărui eveniment care a avut loc în trecut. Aceste armonice nu dispar complet niciodată, ci rămân într-o dimensiune superioară a realităţii (cunoscută ca akasha tattva în ezoterismul oriental), ca un fel de „ecou”.
Aceste frecvenţe sunt convertite printr-o aparatură specială putându-se astfel reconstitui imaginile şi sunetele oricărui eveniment care a avut loc chiar şi cu sute sau mii de ani în urmă. Cercetările legate de cronovizor au fost continuate de oamenii de ştiinţă de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), care au adăugat noi descoperiri ce au derivat în primul rând din tehnologia extraterestră obţinută prin inginerie inversă.
A fost astfel obţinută o tehnologie capabilă să creeze vortexuri (tuneluri) în continuumul spaţio-temporal, prin care sunt posibile nu doar vizionarea unor evenimente din trecut, ci şi din viitor şi chiar teleportarea fizică în acele coordonate. Această tehnologie a fost dezvoltată, printre altele, şi ca o eventuală posibilitate de salvare a „elitelor” în cazul unei catastrofe care ar putea afecta planeta noastră.
În acest scop au fost pregătite deja – ca alternativă – baze secrete pe planeta Marte, aşa cum am menţionat anterior. Unul dintre cei care au făcut dezvăluiri importante despre acest proiect în cadrul mai multor emisiuni televizate din Statele Unite, Canada şi Mexic este avocatul american Andrew D. Basiago, care a fost implicat în Proiectul Pegasus între anii 1968 – 1972.Proiectul Looking Glass. Conform informaţiilor paralele şi convergente prezentate de dr. Dan Burisch, Bob Lazar şi David Wilcock, acest proiect (PLG) se desfăşoară în baza subterană uriaşă (ce are mai multe niveluri) cunoscută ca „Aria S 4”, situată la 12 mile în sudul bazei „Aria 51”.
Scopul acestui proiect este pe de o parte acela de a observa chiar şi cele mai fine distorsiuni temporale (chiar şi de ordinul milisecundelor) din trecut, iar pe de altă parte acela de a perfecţiona o tehnologie capabilă să „privească” în viitor la mai multe „scenarii” virtual posibile pentru a putea fi aleasă în momentul prezent linia temporală cea mai favorabilă pentru versiunea pe care cei aflaţi la putere o doresc.
Dispozitivul folosit în acest scop se bazează pe crearea unor câmpuri energetice foarte intense prin intermediul rotaţiei unor inele metalice foarte mari, precum şi pe radiaţia generată de un element care în tabelul periodic al lui Mendeleev are numărul 115, dar care nu se găseşte în mod natural pe Pământ. Acest element este de provenienţă extraterestră, poate produce antimaterie şi este folosit şi la sistemele de propulsie ale navelor extraterestre.
Proiectul Looking Glass urmăreşte de asemenea să studieze efectul pe care îl produce crearea artificială a unei unde gravitaţionale asupra timpului. Îl putem urmări în continuare pe Bob Lazar descriind câteva elemente din acest proiect:
Cercetând principiile fizice care ar permite înţelegerea acestor realizări extraordinare, cercetătorul David Wilcock afirma că „Unul dintre cele mai ciudate lucruri pe care le descoperim în această nouă ştiinţă este acela că Timpul este potenţat de Gravitaţie.
Gravitaţia este energia care creează Materia, iar fluxul gravitaţional este de fapt ceea ce determină modul în care timpul curge într-un anumit corp sau într-o anumită zonă. Dacă puteţi anula câmpul (spinul) gravitaţional sau dacă puteţi să vă ecranaţi complet faţă de el, atunci vă eliberaţi de presiunea care ţine materia captivă în starea de particule.
În acest caz întreaga materie din acea zonă translatează apoi din starea de particule în starea de unde şi … rămâne acolo. Obiectul devine invizibil faţă de un observator obişnuit. Imediat ce aţi creat această «zonă nulă» în propriul dumneavoastră câmp gravitaţional, deschideţi atunci în mod automat un portal direct care vă va permite să pătrundeţi într-un univers paralel, precum şi crearea unui potenţial «de ridicare», ce va putea fi utilizat pentru propulsie (teleportare). «Regulile» timpului şi spaţiului se inversează şi timpul devine tridimensional”.
Proiectul Aquarius studiază orice aspect legat de entităţile biologice extraterestre şi de interacţiunea acestora cu oamenii. Proiectul Aquarius a compilat de asemenea, foarte amănunţit, toate înregistrările despre istoria omenirii şi vizitele extraterestre începând cu tăbliţele sumeriene, inscripţiile egiptene şi toate celelalte texte antice, până la informaţiile obţinute în timpurile moderne.
Programul Aurora este cel mai secretizat program aerospațial existent. El creează şi dezvoltă nave cu o capacitate de zbor la niveluri ultraperformante, cu mult peste ceea ce se foloseşte în tehnologia convenţională. Cel mai avansat şi mai exotic vehicul creat în cadrul Programului Aurora este cel numit „TR-3B”, care are numele de cod ASTRA.
La construcţia acestui vehicul a fost folosită într-o foarte mare măsură tehnologie obţinută prin inginerie inversă (recuperată de la navele spaţiale extraterestre prăbuşite). Iată câteva dintre caracteristicile acestei nave: are o formă triunghiulară și se poate deplasa atât orizontal cât şi direct vertical, în atmosfera Pământului (cam până la 120 km altitudine) atinge o viteză de 9 Mach, adică de 9 ori viteza sunetului (ceea ce înseamnă aprox. 10.000 km/oră), iar în afara atmosferei Pământului poate atinge viteze cu mult mai mari. În plus, TR-3B își poate schimba reflectivitatea, absorbția radar și culoarea, poate deveni invizibil (folosind tehnologia STEALTH) şi are o autonomie de zbor pentru o perioadă nedeterminată.
Acest avion funcționează cu metan lichid și are la bord un dispozitiv antigravitație și o armă ce utilizează pulsuri electromagnetice (care poate distruge și radarele). Nava are chiar și capacitatea de a ajunge pe Lună. Există mii de apariţii ale acestui tip de vehicul care au fost raportate, fotografiate şi filmate pe tot cuprinsul lumii însă, bineînţeles, oficialităţile neagă faptul că ar cunoaşte ceva despre un asemenea vehicul.Flota stelară Solar Warden. Pe 13 aprilie 2009 Arhiva Națională de Administrare a SUA a pus la dispoziția publicului, conform Freedom of Information Act, aproape 250.000 de pagini de documente din timpul administrației Reagan, inclusiv din jurnalul personal al președintelui. În finalul acestuia, președintele Reagan scria la data de 11 iunie 1985 despre existența unui program spațial clasificat, care poate transporta și găzdui sute de astronauți.
Citiţi continuarea în partea a IV-a
