Comunicare telepatică: ISON aduce evenimente transformatoare pentru umanitate


Lumea voastră se va schimba pentru totdeauna după ce societățile intergalactice vor stabili legături directe cu voi. Această frumoasă navă spațială (numită de voi ISON) servește acestui scop. Cu ea călătoresc reprezentanți ai mai multor civilizații intergalactice care și-au propus să stabilească legături de cunoaștere reciprocă cu umanitatea Pământului. Acum știți că acel corp ceresc, care se apropie de Pământ, nu este un asteroid și nici o cometă mai deosebită.

Salutări! Vi se adresează Consiliului Pleiadian asistat de Arhanghelul Mihail care doresc să comunice cu voi, prin acest comunicator uman, cu referire la corpul ceresc întrat în aria voastră de observație și pe care voi l-ați botezat COMETA ISON.

Întra-adevăr, obiectul care vine spre Pământ nu este o cometă ci o foarte mare navă spațială din categoria navelor-mamă, la bordul căreia se află mulți reprezentanți ai unor civilizații intergalactice aflați într-o misiune de cunoaștere și prietenie.

Motivul pentru care această "cometă" dă impresia uneori că dispare sau se dezintegrează, se datorează faptului că are capacitatea de a-și modifica forma sau de a se face nevăzută. Tehnologia de care dispun aceste civilizații le permite ca astfel de metamorfoze să se producă aproape instantaneu. Poate apărea ca o cometă, ca un roi de stele, ca o planetă, sau ca orice alt tip de apariție holografică.

Motivul pentru care am ales forma unei comete se explică prin dorința noastră ca oamenii de pe planeta Pământ să ia notă de un aspect al realităților universale într-un mod care oferă mai multă vizibilitate și posibilitate de observație, ținând cont de nivelul tehnologic la care vă aflați.

Relaționările noastre cu civilizația pământeană au început prin trimiterea către mințile și inimile umane a unor câmpuri de unde astfel modulate încât să vă stimuleze dorința de cunoaștere și de înțelegere a unor realități universale legate de existența unor civilizații care fac eforturi să vă contacteze.

Câmpurile de unde cu frecvențe suficient de mari au și menirea de a vă ajuta să vă creșteți nivelul de conștiință în așa fel încât să deveniți compatibili cu câmpurile energetice proprii Epocii de Aur.

Această Epocă de Aur, care se edifică pe Pământ, va fi caracterizată și prin stabilirea unor relații cu diversele civilizații galactice și intergalactice, cum ar fi Pleiadienii, Andromedanii, Siriusienii, cei de pe Orion, Venusienii, unele civilizații aparținând speciilor feline și multe alte civilizații și rase inteligente, cu trăsături mai mult sau mai puțin umanoide.

Acest lucru se va putea produce printr-o ușoară accelerare a procesului de cunoaștere, suportabilă pentru omenirea voastră, nu prin forțarea declanșării unor evenimente care ar putea produce panică, neînțelegere sau diverse acțiuni sub influența stresului.

Tot ceea ce dorim noi cei din Pleiade și alții aparținând altor sisteme din univers, ai căror reprezentanți se află acum la bordul acestei mari nave-mamă intergalactice, este ca procesul cunoașterii (și re-cunoașterii) să se petreacă într-o deplină atmosferă și atitudine de blândețe, acceptare, compasiune și înțelegere.

Nu suntem ființe malefice, nu avem gânduri ascunse; noi suntem reprezentanții unor civilizații înalt dezvoltate spiritual și tehnologic. Avem nevoie de voi ca frați și surori, ca prieteni și entități aparținînd aceluiași Creator.

Așa cum am spus, pe această mare navă trăiesc în mod armonios reprezentanți ai multor civilizații și rase intergalactice. Îi unesc spiritul de iubire, cooperare, conștiința unității și dorința de a contribui la nașterea Epocii de Aur pe Mama Pământ/Gaia, locul de vis al omenirii voastre.

Trebuie să facem mențiunea că în univers, planeta voastră nu este singura în situația de a ascensiona în dimensiuni superioare. Din această perspectivă, Pământul reprezintă acea ”carte-piatră” care a declașat ”efectul de domino” pentru multele planete ale galaxiei și universului. Este o adevărată reacție în lanț de popoare și civilizații răspândite în multe zone ale creației aparținând acestui univers.

Nu toate aceste lumi ascensionează acum din dimensiunea 3D către dimensiuni superioare. Deși startul l-au luat de pe niveluri diferite, comună le este dorința de a se ridica la o dimensiune superioară celei în care s-au aflat în această secvență temporală. Dar trebuie spus că situația voastră este deosebită din cauza faptului că ascensionați de la o dimensiune inferioară (3D) la una superioară (5D), cu o trecere pasageră prin 4D. Această particularitate este importantă și suscită un mare interes în rândul civilizațăiilor universului.

Civilizațiile universului observă de o bună bucată de timp ce se întâmplă pe planeta Pământ și care sunt efectele ajutorului universal care i s-a acordat. Rezultatele sunt nu doar încurajatoare dar chiar foarte lăudabile.

Din acest motiv, reprezentanții lumilor se apropie acum tot mai mult de planetă, dorința lor sinceră fiind să fie prezenți (”în carne și oase”, cum spuneți voi) la momentul declarării reușitei voastre depline. Noi, Pleiadienii, am văzut fiecare pas pe care l-ați făcut și v-am dat toată asistența care ni s-a permis (fără a vă încălca liberul arbitru). Oricum, creșterea voastră a fost și este extraordinară.

Ne bucurăm că avem ocazia să vă transmitem, de pe această navă, mesajele noastre pline de adevăr și de iubire.

Mai dorim să vă comunicăm că nava noastră intergalactică, expresie a ultimelor cuceriri ale științei și spiritului, are conștiință proprie și este capabilă să ia decizii de una singură, dacă situația ar cere-o.

Așa cum am menționat, putem schimba forma navei noastre, compartimentarea, denistatea materiei din care este construită, locația, și avem posibilitatea de a o face imposibil de observat pentru orice obsevator exterior. Modul în care ne folosim de toate aceste posibilități trebuie să fie unul plin de discernământ și în concordanță cu nivelul de conștiință și cunoaștere al celor cu care intenționăm să realționăm.

Deși cunoaștem dorința multora dintre voi de a apropia mementul întâlnirii noastre, din cauza particularităților acestui proces și a contextului energetic general, nu putem sări peste etape. Din păcate, mai sunt destui printre voi care vă ascund adevărul și care nu au nici-un interes să-l promoveze, dat fiind că ei slujesc alte forțe, anume pe cele malefice.

Dragilor, noi vă aducem adevărul cu viteza cu care voi il puteți asimila, căci nu dorim să forțăm nicio conștiință să accepte ceva față de care are rezerve.

Noi practicăm Legea non-interferenței, dacă nu există ceva care ar putea pune în pericol planeta, cum ar fi armele nucleare, despre care mulți comunicatori au vorbit anterior.

În ceea ce privește momentul în care ne vom întâlni, el va corespunde cu necesitate, cerinței ca frecvența voastră de vibrație (mai ales la nivel de colectivitate) să fie suficient de ridicată, pentru ca acel moment să se înscrie ca unul de mare succes pentru civilizațiile noastre.

Printre convingerile voastre va fi și aceea că de sute de ani, civilizația voastră nu a încetat să fie observată și securizată împotriva unor încercări sau intenții destabilizatoare sau pur și simplu de anihilare, venite din afară sau de pe planetă. Rolul civilizațiilor care vă apără și vă ocrotesc a fost mult activat mai cu seamă în ultimele 12 luni, când, în anumite momente, catastrofele păreau iminente.

Amintiți-vă de ceea ce v-am spus cândva: că suntem " în afara timpului " - noi existăm într-o dimensiune dincolo de timp.

Noi comunicăm între noi, dar și cu unii dintre voi, prin ”limbajul” universal al telepatiei. Nu avem nevoie de cuvinte. Acest mod de comunicare este galactic și intergalactic și este extrem de eficient. Vom comunica telepatic cu voi la fel de bine, atunci când frecvența câmpurilor noastre vibratorii va deveni compatibilă.

Pe cei care în acest moment au sesizat că au unele însușiri de comunicare telepatică, îi încurajem să exerseze cu această practică, dat fiind faptul că, prin aceste exerciții, își vor consolida capacitățile telepatice. Vă vom da un exemplu: ieri, un canal de comunicare (care nu-și cunoaștea această însușire) și-a concentrat gândurile asupra unui prieten cu care nu mai comunicase și nu se văzuse de peste 6 luni. I-a transmis telepatic că ar dori să-i facă o vizită.

La scurt timp, a primit un e-mail care se referea la dorința de a se întâlni. Prietenul primise, cu adevărat, un mesaj telepatic. Sperăm că această întâmplare o va convinge să-și perfecționeze acest mod de comunicare, care, nu peste prea mult timp, va fi o caracteristică generală a pământenilor.

O altă formă de comunicare tot de natură telepatică este transcrierea de mesaje pe care noi le trimitem unor oameni cu asemenea abilități, mesaje pe care ei le pun pe hârtie sau pe calculator în formularea pe care o percep, într-un fel sau altul, în ființa lor (în inimă sau în minte). (Nota C.M.: prin această modalitate comunică și Suzanne Ward cu fiul său Matei, mort de peste 15 ani).

Să revenim însă la nava noastră intergalactică. Dacă ne veți urmări comunicările veți putea observa cum vom căuta să întărim legăturile telepatice cu voi, comunicându-vă chiar din programul nostru de viitor, în ceea ce priveste planeta voastră. Oricând, noi suntem capabili să apărem și să debarcăm pe planetă, dar nu dorim să o facem înainte de realizarea tuturor condițiilor care să asigure succesul acțiunii. Nu dorim să creăm momente de suspans nimănui de pe Pământ, nici măcar celor care, deocamdată, nu văd cu ochi buni o vizită extraterestră popularizată.

Știm că acest lucru se va schimba în viitorul apropiat. MAREA SCHIMBARE ESTE APROAPE. Sunteți pe marginea locului de unde trebuie să faceți saltul. Totul se va schimba cât ai clipi din ochi. Acest moment va coincide cu saltul vostru de vibrație și de conștiință și cu începutul relațiilor intergalactice cu umanitatea voastră.

Fiecare persoană de pe planeta Pământ are posibilitatea de a alege, de a continua să-și ridice conștiința și gradul de conștientizare în ceea ce privește, apartanența la familiile galactice și universale. Cu cât veți înțelege mai repede că, de fapt, voi, noi și toată creația reprezintă o emanație a Creatorului, cu atât vă puteți accelera creșterea conștiinței. Toate ființele, toate planetele, toate cometele, toate sistemele stelare, toate universurile, toate galaxiile, toate și totul sunt UNA și vin de la SURSĂ.

CREATORUL: Cu mulți eoni în urmă am planificat această trezire în masă pe planeta voastră, Pământ, deoarece am vrut ca toate creațiile Mele, toate ființele Mele stelare să aibă posibilitatea de a progresa, de a crește în spirit.
Pentru Mine, Pământul nu poate fi mai prejos decât sunt Pleiadele, Andromeda, Sirius sau Orion, pentru ca să fac referire doar la acest ”colț” de univers. Toți trebuie să deveniți o mare societate intergalactică. Eu nu-i iubesc mai mult pe unii și mai puțin pe alții. Toți sunteți copiii Mei și toți trebuie să ajungeți să vă cunoașteți TATĂL. Toate separările, toate neînțelegerile, toate necunoașterile sunt trecătoare, VOI SUNTEȚI NEMURITORI.

Epoca de Aur care se naște pe Pământ, această ”navă” frumoasă cu care călătoriți, vă va da posibilitatea să formați asocieri galactice și intergalactice, spre fericirea voastră și a MEA.
Nava pe care am trimis-o către voi vă aduce prieteni și frați de diferite rase și înfățișări.Toți ați fost creați într-un moment sublim de iubire.

V-am creat ca să vă ajutați între voi, să vă împărțiți cunoașterea, să vă împărtășiți experiențele. Toți și toate reprezintă emanația MEA.

Societatea voastră pământeană va fi schimbată pentru totdeauna, după ce trimișii Mei vă vor întâlni și vă vor arăta calea pe care au urmat-o ei. Nu aveți decât să-i primiți să-i ascultați și să le acceptați darurile.

Ei vă pot asigura o prosperitate nelimitată, o conștiință foarte înaltă și împlinirea visului vostru din totdeauna.

Ei au binecuvântarea Mea și poartă porunca Mea de a vă ajuta în cel mai înalt și mai dumenezeesc mod.

Timpul pentru ca toate acestea să se întâmple a sosit.

Eu sunt, CREATORUL vostru, al tuturor.

Vă dau binecuvântarea Mea vouă, tuturor, căci voi sunteți pentru Mine UNA.

3 decembrie 2013, channeler GoldenLight

[Preluare de la Spiritul Etern Blog]



Despre autor

Redactia AIM a preluat acest articol de la http://spirituletern.blogspot.ro/2013/12/cometa-ison-este-o-nava-mama.html
Free Web Hosting