Evrei ce se ridica impotriva sionismului: Viata unui evreu american in Israel (1)

Evrei ce se ridică împotriva sionismului: Viaţa unui evreu american în Israel

Motto:
"În vremurile tulburi ale înşelătoriei universale, a spune cu mult curaj adevărul este un act revoluţionar."
"Orice adevăr mare trece prin trei etape: în primul rând este ridiculizat, în al doilea rând el este atacat cu vehemenţă şi în al treilea rând el este acceptat ca fiind de la sine înţeles."
(A. Schopenhauer)

Înainte ca Israelul să fi devenit stat în 1948, evreii de peste tot au fost copleşiţi cu propaganda sioniştilor potrivit căreia Israelul urma să devină un cămin al tuturor evreilor, un refugiu al evreilor persecutaţi, o ţară democratică - împlinirea tuturor profeţiilor.

Eu sunt un evreu askenaz care a petrecut 25 de ani în Statele Unite, ţară care a oferit evreilor întreaga libertate şi şanse de prosperitate, şi cu adevărat am prosperat într-atâta, încât o parte din noi, sioniştii, a câştigat poziţii atât de bune încât domină viaţa politică şi financiară din Statele Unite.

Pentru a înţelege povestea pe care sunt pe cale să v-o spun, este necesar ca mai înainte să vă spun ce este sionismul. Propaganda sionistă a reuşit să-i convingă pe americani că sionismul şi iudaismul sunt una şi aceeaşi şi natura lor este religioasă. Aceasta este o minciună sfruntată.

Iudaismul este religie, dar sionismul este o mişcare politică pornită de către evreii aşkenazi din răsăritul Europei care au constituit de multă vreme forţa principală în propagarea socialism-comunismului. Scopul ultim al sioniştilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul şi comunismul sunt doar instrumente cu care vor să îşi atingă scopul.

Am fost o victimă a propagandei sioniste

După războiul din 1967, noi evreii am fost foarte mândri că ţară noastră a ieşit mai puternică şi învingătoare. Şi atunci am fost copleşiţi cu propaganda. Astfel, între 1967 şi 1970, cca. 50.000 de evrei-americani am căzut victimele acestei propagande şi ne-am dus în Israel. Am fost animat şi de sentimentul de a putea înfrunta problemele şi a face pionerat în folosul fraţilor mei evrei.

Nu am avut momente de emoţii când am părăsit Statele Unite pentru că aveam întoarcerea asigurată prin dubla cetăţenie care ni s-a acordat. Noi evreii, ne bucurăm în Statele Unite de acest favor de a putea avea în acelaşi timp ambele cetăţenii, favor care nu se acordă altor cetăţeni.

Sosirea în paradisul evreiesc

Înainte de a pleca spre Israel, am obţinut nişte aranjamente ca să stau la sora unei cunoştinţe, Fawzia Daboul şi la mătuşa ei. Sosit la aeroport în Israel, un autobuz m-a dus la locuinţa doamnei Daboul. Când am văzut-o pe Fawzia, m-am îndrăgostit de ea imediat. Ea era evreică sefardă din Irak, care, victimă şi ea a progagandei sioniste, a ajuns astfel în Israel.

După două zile de stat la ele, m-am dus să petrec şase luni în kibutzul Ein Hashofet, unul dintre cele 150 de astfel de comune care funcţionează în Israel.

Este important să menţionez că sistemul de kibutz din Israel este marxist, adus în Israel din Rusia şi Polonia. Aceştia formează acel grup de comunişti numit bolşevici.

Şi mai departe doresc să evidenţiez şi chiar să subliniez, că acelaşi grup de evrei ashkenazi comunişti - bolsevici - care au emigrat în Israel au pus mâna pe conducerea sionismului în Israel şi de atunci domină viaţa politică a acestei ţări.

Să revenim însă la kibutz. Până în anul 1967 întreaga muncă în kibutz era efectuată de către evrei. De atunci, toate muncile sunt efectuate de arabi contra unui salariu mizerabil şi de către voluntari de peste ocean. Membrii kibutzului primesc hrană şi îmbrăcăminte şi o mică sumă de bani pentru alte nevoi. Restul câştigului intră în caseria kibutzului.

Fiecare din aceste kibutzuri este afiliat unui partid politic marxist, de la socialişti, până la îndârjiţii de comunişti. După patru luni am fost bucuros să pot părăsi kibutzul, cu două luni mai înainte decât programasem, pentru că vroiam să mă căsătoresc.

Căsătoria

Ceremonia căsătoriei a fost în stil sefard. Foarte simplă însă frumoasă. Am fost foarte fericiţi, însă pe alte planuri această căsătorie a creat numai probleme. Ziva era sefardă, cum am mai spus, iar eu ashkenaz. Prin urmare, o astfel de căsătorie este considerată mixtă în Israel şi stârneşte probleme, lumea ridică din sprâncene când aude de ea. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să ştii ce-i deosebeşte pe sefarzi de ashkenazi.

Propaganda evreiască în America lăsa lumea să creadă că un evreu este un evreu, o rasă a unui popor şi că acest popor este alesul lui Dumnezeu. De problema poporului ales am să mă ocup mai târziu. Deocamdată trebuie să afirm că evreii nu constituie o rasă. Sunt două grupe distincte de evrei, care provin din regiuni foarte diferite: sefarzii - din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, iar ashkenazii - din Europa de răsărit.

Sefarzii constituie grupul cel mai vechi şi dacă vreunul este grupul de evrei descris de Biblie, atunci poate fi numai acesta. Ei sunt înrudiţi cu arabii, de care-i deosebeşte doar religia.

Ashkenazii - care acum constituie 90% din totalul evreimii - au o apariţie destul de stranie. Conform istoricilor, dintre care mulţi evrei, ashkenazii au apărut în urmă cu vreo 1200 de ani. Lucrurile s-au întâmplat astfel: La graniţa de răsărit a Europei a existat un trib numit Khazari. Pe la anul 740 regele khazarilor şi cu suita sa au hotărât să aleagă o religie pentru popor. Au convocat pe reprezentanţii celor trei mari religii, creştinii, mahomedanii şi iudeii pentru a-şi expune dogmele. Dacă ar fi ales islamul, i-ar fi supărat pe creştini, şi invers, dacă ar fi ales creştinismul, s-ar fi supărat islamul. Ambele fiind vecine şi puternice, au ales iudaismul care era mai îndepărtat şi nu-i deranja pe vecini. Alegerea iudaismului de către khazari a fost mai mult din calcule politice decât din consideraţii dogmatice.

Cândva prin secolul al XIII-lea, khazarii au fost alungaţi din locurile natale spre vest şi s-au stabilit prin Rusia occidentală şi Polonia. Aceşti khazari sunt numiţi acum evrei ashkenazi, care sunt evrei după religie, nu şi de sânge. De-a lungul istoriei, aceşti ashkenazi ruşi şi polonezi au practicat comunismul şi au încercat mereu să-l impună şi în Rusia.

Din cauza interferenţei lor în afacerile guvernamentale ale Rusiei, au ajuns să fie persecutaţi în ţările lor. Atunci au început să migreze mai mulţi către Palestina, către America Latină şi un mare număr către Statele Unite.

În 1897 sioniştii au ţinut primul congres la Basel, în Elveţia. Acolo au hotărât înfiinţarea unui stat israelit şi au început să caute căile prin care să poată realiza aceasta. Marea Britanie le-a oferit teren în Africa, însă ei doreau Palestina. Pe atunci, Palestina era locuită de cca o jumătate de milion de arabi şi un număr redus de evrei sefarzi înrudiţi prin sânge cu arabii, cu care au trăit în armonie de-a lungul secolelor.

Având aleasă Palestina ca patrie a lor, mulţi evrei ashkenazi au început să emigreze spre Palestina. Majoritatea acestora erau adepţi ai comunismului. Când cineva se gândeşte la evrei în legătură cu Israelul, trebuie să facă deosebire între evreii ashkenazi şi sefarzi pentru că, după cum am mai spus, evreii nu sunt un popor unit. Ei sunt despărţiţi politic, social şi mai ales rasial. Şi acum înapoi la Ziva care era sefardă şi la mine, care eram ashkenaz şi la viaţa noastră în aşa-zisul Israel democratic.

Sefarzii sunt cetăţeni de categoria a 2-a

În primii trei ani de căsătorie a trebuit să locuim împreună cu mătuşa Zivei, din cauza lipsei de locuinţe cât şi din cauza unor consideraţii antagonice de natură rasială.
Locuinţele în Israel se acordă pe următoarea schemă:
- evreii ashkenazi care au trăit în Israel mulţi ani sunt primii care primesc locuinţă.
- după ei vin evreii ashkenazi care vin din Europa, în mod deosebit dacă ei sunt căsătoriţi cu cei născuţi în Israel.
- apoi urmează evreii ashkenazi care au venit din Statele Unite, mai ales dacă sunt căsătoriţi cu cei născuţi în Israel.
- urmează evreii sefarzi ca a patra categorie ca să primească locuinţe, dacă mai rămân disponibile.
- şi ultima categorie este cea a arabilor, a druzilor şi a creştinilor.
Împărţirea serviciilor urmează aceeaşi schemă.

Eu, ca evreu din Statele Unite, cu toate că eram ashkenaz am fost pus într-o categorie mai la urmă, pentru că eram căsătorit cu o sefardă, şi asta a fost a doua experienţă amară a mea ca o consecinţă a consideraţiilor rasiale.

Chiar de la începutul sosirii mele în Israel, am fost deseori insultat şi mi s-a spus foarte brutal că noi, evreii din Statele Unite suntem toleraţi în Israel numai pentru banii noştri.

Mi-au spus-o de la obraz: "Noi avem nevoie de banii voştri nu de voi. Duceţi-vă acasă." Singurii bineveniţi dintre noi au fost aceia care aveau carnetul de membru al partidului comunist în buzunar, şi care erau cam 10.000 din 50.000 sosiţi în Israel. Aceştia erau cap de listă în ceea ce priveşte repartizarea de locuinţe şi servicii, pentru a evidenţia încă o dată caracterul marxist şi rasist al statului Israel. Ceilalţi 40.000 de "americani" s-au întors între timp şi ei acasă.


Cele trei feţe ale Israelului

Din cele spuse până acum rezultă că Israelul este un stat marxist-comunist. Asta ar fi corect într-o anumită măsură, dar Israelul mai are două feţe, şi anume, una fascistă şi alta democrată.

Evreii ashkenazi din Rusia si Polonia care au emigrat spre Palestina au adus cu ei ideologia marxist-comunista pe care au aplicat-o aici. Evreii ashkenazi care au venit din Germania, cu toate că au avut simpatie pentru marxism, au încercat totuşi să aplice anumite practici ale naziştilor. În timpul celui de al doilea război mondial, elita ashkenazo-sionista a evreilor din Germania a colaborat strâns cu autorităţile germane la persecutarea maselor evreieşti. Ei, care sunt bine antrenaţi în Germania lui Hitler, au impus în Israel multe din practicile nazismului.

Pentru a lăsa impresia că Israelul este un stat democrat, Knessetul se lăsa ales după un stil învechit. Aici încetează aşa-zisa "democraţie" în Israel. Ales este partidul şi nu indivizii care reprezintă partidul - deputaţii. Nu interesează apoi care partid vine la putere, care câştiga alegerile, pentru că elita sionisto-marxistă (cei ce sunt toţi uniţi în a ţine marea masă a populaţiei în ascultare) deţine toate posturile de conducere în toate partidele din Israel).

În schema de organizare a guvernului mondial, misiunea Israelului ar fi de a menţine o stare de conflict permanent în Orientul Mijlociu. Unul din mijloacele sigure pentru a provoca astfel de tulburări este războiul. Pentru a promova această stare de conflict permanent trebuie făcută şi educaţia fizică şi spirituală a tineretului în acest scop. Pentru asta, Israelul a adoptat sistemul hitlerist de organizare a tineretului, care se numeşte Gadna. Chiar şi uniforma lor este kaki, ca aceea hitleristă. Ei sunt antrenaţi şi angajaţi în exerciţii paramilitare.

Mentalitatea aceasta militaristă este atât de avansată în rândurile tineretului, încât, chiar şi la programele lor distractive, ca picnicuri şi aşezări câmpeneşti, ei iau cu ei puştile mitralieră şi se joacă de-a soldaţii...

Odată terminate cursurile secundare, absolvenţii sunt obligaţi să servească trei ani în armată (fetele - doi ani). Pentru marină şi aviaţie, câte 4 ani (fetele - 3 ani). După ce au terminat cu serviciul militar, ei sunt solicitaţi să intre în Shin Bet, serviciul lor secret, asemănător Gestapo-ului, menit să supravegheze întreaga populaţie şi să urmărească duşmanii marxism-comunismului.

Ca în Germania, toată lumea este obligată să aibă asupra sa în permanenţă cartea de identitate. Odată, pentru că mi-am schimbat jacheta, am uitat carnetul de identitate acasă. Am fost oprit şi mi s-a cerut legitimaţia. Am fost dus la poliţie. Aici mi s-au dat două ore ca să chem soţia s-o rog să îmi aducă carnetul la poliţie pentru că altfel aş fi fost închis fără nicio altă judecată pentru 16 zile.

Asta este o dovadă în plus de cât de poliţienesc este statul Israel, care se pretinde totuşi a fi "democratic".

În Germania nazistă întreaga populaţie a fost supusă regimului hitlerist. Minoritatea evreiască a fost persecutată de elita evreiască a ashkenazo-sionistilor care au colaborat cu Gestapoul în persecutarea maselor de evrei. Mulţi dintre aceşti colaboratori ai Gestapoului au venit apoi în Israel şi s-au alăturat celeilalte elite ashkenazo-marxiste venită din Polonia şi Rusia pentru a impune caracterul marxisto-nazist al Israelului de astăzi. Aceşti "ashke-NAZI" - structura statală a Israelului - sunt un amestec de socialism naţional cu socialism internaţional.

Turiştii în Israel

Turismul este una din sursele mari de venit ale Israelului. Cea mai mare categorie de vizitatori ai Palestinei sunt evreii din America, dar şi creştinii americani. Sunt mulţi care vor să vadă locurile sfinte şi poporul ales. Mulţi dintre aceşti creştini se întorc foarte impresionaţi de cele văzute şi trăite.

Dar aceşti vizitatori nu îşi dau seama că sunt supravegheaţi foarte îndeaproape, pentru a nu vedea şi laturile mizere ale Israelului, exact ca în ţările comuniste. Ei sunt cu multă grijă ghidaţi pe rutele prescrise pentru vizitatori, unde li se arată locurile legate de evenimentele religioase, universităţile, livezile de pomi, realizările tehnice, arta şi, că să le câştige simpatia, le arată şi Muzeul Holocaustului.

Ei sunt ţinuţi însă la distanţă de ghetouri, de închisorile cu deţinuţi politici în care majotitatea sunt arabi-palestinieni şi evrei sefarzi care sunt supuşi celor mai brutale chinuri. Turiştii nu văd nici crimele, care sunt destul de frecvente, corupţia şi mai ales colaborarea dintre organele de stat şi crima organizată. Ei nu pot vedea structura intimă a statului marxisto-fascist.

Am întâlnit un astfel de turist american care mi-a spus că este copleşit de un sentiment religios de când este în Israel, pământul sfânt. A trebuit să îi răspund: "Încearcă să dai o Biblie unui evreu localnic şi ai să vezi câtă religiozitate şi câtă libertate religioasă există în această ţară. Dacă te vede poliţia că dai o Biblie unui evreu, vei fi arestat."

În ce priveşte Muzeul Holocaustului, trebuie să vă spun că holocaustul nu ar fi avut loc dacă:
1. Conducerea sionismului din Germania nu ar fi colaborat cu naziştii;
2. Dacă sioniştii din toată lumea nu ar fi convins anumite ţări să refuze acceptarea evreilor din Germania. Sioniştii americani l-au convins pe Roosevelt să închidă uşile pentru evreii refugiaţi care au avut posibilitatea să părăsească Germania.

Şi apoi trebuie să adaug că există mulţi inşi, dintre care şi evrei, care pun la îndoială dacă holocaustul a avut loc sau, în orice caz, că a avut loc în dimensiunile pretinse de sionişti. Citeşte continuarea dezvăluirilor în partea a doua...

[continuare în partea a doua]

Despre autor

Articol preluat din Revista Lumea