2013. Noi perspective (5b)
[
urmare din partea 5a]
Oligarhii şi miliardarii lumii stochează disperaţi cantităţi imense de aur, pe care le cumpără avizi, în speranţa că vor putea să domine în continuare umanitatea şi să o împovăreze cu metodele lor de asuprire financiară şi cu lipsuri. Ca și în cazurile precedente (de pildă, Marea Depresiune economică din anii 30), ei cred că vor traversa fără probleme haosul pe care tot ei plănuiesc să-l declanşeze la nivel mondial.
Astfel, disperarea elitei malefice a devenit deja „palpabilă”, însă forţele pozitive ale organizaţiilor benefic orientate acţionează de aşa manieră în prezent, încât să împiedice eforturile nebuneşti ale „Iluminaţilor” de a duce omenirea în haos. Presiunea asupra lor creşte tot mai mult, pe măsură ce căile lor de acţiune se reduc pe zi ce trece. Dacă n-ar fi fost aşa, ne-am fi confruntat demult cu cele mai negre zile ale umanităţii, fiind distruşi într-un devastator război nuclear, ori aruncaţi în anarhia generată de panica şi disperarea financiară şi economică la nivel global.
Strategia principală a elitei malefice a fost de secole şi chiar de milenii aceeaşi: „prin haos, la ordine”. „Iluminații” creează haosul şi apoi, prin măsuri din ce în ce mai opresive, pe care le încadrează în categoia „ordinii”, ei degradează tot mai mult natura umană, dorind să transforme fiinţele umane în adevăraţi „zombie” şi sclavi fără voinţă proprie, fără idealuri, fără iniţiativă.
Tot ceea ce „Iluminaţii” ştiu, este să trăiască după Regula lor de Aur: „Cel care deţine banii şi rezervele de aur, deţine de asemenea şi frâiele puterii”. Tocmai de aceea, cu o perfidie fără margini, ei şi-au însuşit mare parte din aurul disponibil la nivel mondial, ce alcătuia Fondurile Colaterale Globale, sub pretextul înlăturării tentaţiei de declanşare a unor noi războaie.
În ultimii 100 de ani ei au reuşit de asemenea să înrobească naţiunea americană, supunând-o controlului drastic exercitat cu ajutorul infamei întreprinderi care este Rezerva Federală a Americii. „Iluminații” au instrumentat de asemenea Marea Depresiune din anii ’30, dorind să cumpere Statele Unite pe mai nimic.
Ultima fază a planului satanic pe care l-a conceput elita malefică implică haosul cunoscut în profeţii ca fiind teribilul Armaghedon, ce ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu mai mulţi ani. După cum se poate constata, acest plan a eşuat de asemenea şi în prezent dominarea „Iluminaţilor” s-a redus de fapt la o luptă disperată din partea lor pentru supravieţuire.
La situaţia actuală s-a ajuns, printre altele, şi datorită imensei ignoranțe a omului de rând şi a manipulării lui fără scrupule de către bancheri şi guvernanţii mituiţi de aceștia. De pildă, populaţia nu a fost niciodată informată la modul real despre sistemul financiar actual şi despre modul în care el a fost conceput şi funcţionează.
Din această cauză, oamenii nu ştiu că, în realitate, ei sunt prinşi ca într-o cuşcă de către bancheri şi transformaţi efectiv în sclavii acestora, prin clauzele contractuale ce sunt realizate la creditele acordate. Oamenilor nu li s-a spus niciodată că, atunci când o bancă le împrumută bani pe o garanţie materială, în realitate acea bancă nu le-a împrumutat nimic. Tot ceea ce face o astfel de bancă atunci când acordă împrumuturi în bani este numai să delege garanţia beneficiarului către Trezoreria Naţională, ca un bun potenţial al acesteia.
Aceasta reprezintă o fraudă împotriva populaţiei şi un furt al Trezoreriei de Stat. În prostia şi ignoranța lor exasperantă, oamenii nu au habar cât de mult sunt furaţi de către bănci. În prezent, acest furt a devenit chiar „jaf la drumul mare”, fără perdea, prin oprirea samavolnică din conturile depunătorilor a unor procente semnificative, ca în exemplul bancilor din Cipru.
La această situaţie stranie, dar totodată foarte periculoasă, s-a ajuns în special prin păstrarea unei discreţii desăvârşite din partea bancherilor. Să ne imaginăm că facem parte dintr-o organizaţie al cărei unic ţel este acela de a controla întreaga planetă.
Dacă planul este acela de a realiza ţelul fără ca acesta să fie cunoscut de către ceilalţi locuitori, cum ar fi cel mai bine să acționăm? Firește, păstrând o discreție cât mai deplină. Organizaţia respectivă ar planifica o serie întreagă de evenimente care, la suprafaţă, ar părea că fac parte din fluxul natural şi firesc al existenţei: dezastre naturale, boli concepute în laboratoare, crime, asasinate, teroare, manipulare a banilor şi a resurselor energetice, modificarea genetică a alimentelor, poluarea mediului şi războiul.
Desfăşurarea acestora ar implica multă răbdare şi o foarte atentă planificare şi cooperare cu diferite persoane de încredere, care ocupă poziţii cheie în administraţie şi la guvernare, care totodată sunt predispuse la corupţie. În esenţă, întreaga „misiune” îşi derivă puterea din înşelăciune, tăinuire, secretizare şi urmărirea perseverentă a unui plan de bază.
Este destul de uşor să ne dăm seama că secta bancherilor plănuieşte o ultimă lovitură în săptămânile sau lunile care urmează, la nivel mondial, în dorinţa de a împiedica preluarea de către forţele pozitive a imenselor Fonduri Colaterale, ce vor fi mai apoi folosite pentru dezvoltarea accelerată a umanităţii.
Totuşi, deruta şi confuzia ce domneşte chiar şi la cele mai înalte nivele ale lumii bancare şi financiare în zilele noastre demonstrează situaţia extrem de tensionată şi dificilă în care se află băncile şi întregul sistem financiar mondial.
Ceea ce se petrece actualmente în lumea bancară aruncă o lumină clară asupra a ceea ce se pregăteşte. Putem indica unele puncte esenţiale ale acestor evenimente care au rolul de „borne de marcaj” ce ne arată direcţia pe care se îndreaptă lucrurile:
- Joseph Ackerman (fostul preşedinte al Deutschebank, care a părăsit postul în luna mai, 2012), precum şi alţi bancheri de vârf ai Europei au realizat stocuri impresionante de aur, cumpărând masiv mai ales din Asia prin intermediul unor interpuşi. Tranzacţiile au fost achitate cu sume enorme de euro, care în curând nu vor mai valora nimic, datorită prăbuşirii monedei europene. De pildă, intermediarii care negociază tranzacţiile de cumpărare a aurului pentru Ackerman sunt autorizaţi să preia 10 000 tone de aur pe lună, adică o cantitate enormă chiar şi la standardele tranzacţiilor internaţionale actuale. Sursele indică faptul că Ackerman lucrează mână în mână cu Banca elveţiană United şi cu banca LLB din Lichtenstein în acest proiect de achiziţie masivă a lingourilor de aur, în dorinţa de a instaura un nou sistem financiar în Asia. Având în vedere statutul lui Ackerman de prim-păpușar al elitei malefice în ceea ce priveşte „mişcările” financiare la nivel mondial, că el este unul dintre cei mai importanţi membri ai Grupului Bilderberg, precum şi faptul că el are un rol-cheie în colapsarea sistemului financiar în Europa, se poate trage concluzia că „Iluminaţii” vor să extindă acest colaps şi în Asia, prin folosirea băncilor Centrale asiatice pentru a transforma ţările repective şi pe locuitorii acestora în adevăraţi sclavi, aşa cum au făcut de pildă în cazul Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, informaţii de ultimă oră ne arată că alţi bancheri şi investitori de pe întreg cuprinsul planetei se unesc pentru a bloca acest plan odios al elitei malefice şi eforturile ei de a falimenta întreaga omenire. În mod evident, această rezistenţă activă a reuşit pe deplin până în prezent.
- Ţările care solicită sprijin financiar pentru a nu falimenta vor fi ajutate în schimbul unor contracte ce implică dobânzi enorme, de 18-20%. Atunci când ele nu vor mai putea susţine plata acestor dobânzi (și cu atât mai puțin a sumelor imprumutate), bancherii vor solicita achiziţionarea în schimb a unor bunuri din patrimoniul ţărilor respective şi astfel ei vor deveni stăpâni pe o mare parte a bogăţiilor acelor ţări. Exemplul Greciei este edificator în această privinţă, unde o mare parte din idilica insulă Corfu a fost deja cumpărată de bancheri. De asemenea, Emirul Qatarului a făcut curse regulate în Grecia în ultimele trei luni; să vedem ce anume va mai rămâne din Grecia pentru grecii înşişi, după ce toate aceste lucruri vor ieşi la iveală.
- Moneda euro este ca şi răpusă. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a emis bonduri în dorinţa echivalării rezervelor de aur, ceea ce reprezintă o fraudă de proporţii. Anumite surse informează că toate dovezile şi documentaţia masivă pentru a demonstra această fraudă există în prezent şi va fi expusă în perioada următoare.
Motivul pentru care controlul asupra Fondurilor Colaterale Globale este atât de important în această perioadă critică a omenirii este simplu: Fondurile Colaterale reprezintă ultima sursă accesibilă pentru elita malefică, pentru momentul în care sistemul fals pe care ea l-a impus va colapsa. „Mercenarii” ei nu lucrează niciodată pe gratis şi aceștia vor trebui plătiţi într-un fel sau altul, dar în niciun caz cu nişte simple hârtii, care atunci nu vor mai avea nicio valoare. Odată ce ultimele acorduri pentru preluarea acestor imense Fonduri Colaterale vor fi semnate de către reprezentanţii forţelor pozitive şi ai Alianţei Benefice, care se opune „Iluminaţilor”, noul sistem financiar va intra imediat în vigoare.
Acest eveniment epocal este iminent.
Odată ce acest pas va fi realizat, el va fi urmat imediat de alţii, care vor deconspira şi mai mult ororile gândite şi săvârşite de elita malefică de-a lungul timpului. După ce vor fi deblocate, Fondurile Colaterale Globale nu vor fi distribuite băncilor sau guvernelor, ci doar anumitor fundaţii alese, care servesc cu adevărat binele oamenilor, care stimulează economiile naţionale, reconstruiesc infrastructura, implementează tehnologiile bazate pe energia liberă, elimină poluarea mediului înconjurător şi asigură asistența medicală avansată şi educaţia înaltă şi corectă a populaţiei Pământului.
Șirul evenimentelor care vor urma este foarte dens. Pe lângă uluitoarele transformări la nivel financiar ce vor avea loc, vor fi făcute de asemenea în paralel dezvăluiri fulminante în ceea ce priveşte existenţa vieţii extraterestre şi a civilizaţiilor extraterestre benefice care ne ajută şi ne monitorizează progresul şi evoluţia ca specie umană pe Pamânt. În această direcţie, foarte curând (în perioada 29 aprilie – 3 mai, 2013), în Washington DC (SUA) va avea loc un eveniment istoric pentru omenire, care prin amploarea şi semnificaţia lui va fi un veritabil punct de inflexiune în gândirea şi cunoaşterea umanităţii.
Evenimentul se referă la
Audierea Cetăţenilor asupra Dezvăluirii despre existenţa civilizaţiilor extraterestre. Se poate chiar afirma că acest subiect reprezintă cel mai important aspect din istoria umanităţii, care îi va modifica integral cursul şi evoluţia, odată ce va fi prezentat, înţeles şi acceptat aşa cum trebuie de către populaţia lumii.
Astfel, Primul Contact cu aceste civilizaţii ne apare ca fiind nu doar foarte necesar pentru omenire în contextul actual, dar şi iminent. Practic vorbind, acesta este pasul următor în evoluţia noastră din punctul de vedere al existenţei structurate pe o planetă ce ascensionează la un nou nivel de vibraţie a materiei.
Evenimentul va avea loc la National Press Club din Washington DC şi va implica cea mai amplă acţiune organizată pentru deconspirarea unor mari secrete de stat, ce au ţinut complet ocultată problema existenţei extratereştrilor şi a legăturilor ce au fost realizate cu aceștia în decursul timpului.
Timp de 30 de ore (în cele 5 zile ale audierilor), nu mai puţin de 40 de cercetători de marcă în domeniu, de oficiali şi de lucrători în diverse agenţii de servicii secrete sau în facilităţile militare secrete vor depune mărturie în faţa unor foşti membri ai Congresului American. Comitetul de Audiere este compus din cinci senatori.
Acest eveniment unic în istoria civilizaţiei actuale a omenirii îşi propune să realizeze ceea ce Congresul American a eşuat să facă în ultimii 45 de ani, adică să caute, să găsească şi să analizeze cele mai importante fapte în legătură cu existenţa extratereştrilor pe planeta noastră sau în spaţiul extraterestru.
Datorită implicaţiilor extraordinare pe care acest eveniment le are la nivel global, el
va fi transmis în direct pretutindeni în lume în limbile engleză, spaniolă, arabă, hindusă, japoneză şi chineză (aceasta din urmă doar în format de arhivă), acoperind astfel aproximativ jumătate din populaţia lumii.
Transmisiunile live pe internet vor include de asemenea conferinţe de presă cu martorii ce vor depune mărturie la audieri. Evenimentul va fi filmat în vederea realizării unui documentar cu titlul: Truth Embargo (Embargoul adevărului) de către firma Just Cause Entertainment. Titlul acestui documentar revelează însuşi ţelul evenimentului organizat, care îşi propune ca acest embargo să ia sfârşit anul acesta.
Prin urmare, ceea ce urmează să se petreacă pe Pamânt este integrat la scară macrocosmică. Reverberațiile transformării sunt foarte ample și tocmai de aceea ele reprezintă o sursă foarte importantă de cunoaștere pentru întregul Univers.
Pentru cei care încă mai cred că se pot agăţa şi rămâne în vechea realitate, trebuie să ştie că se vor alege doar cu o imensă iluzie. Din ea nu vor putea ieşi decât prin puterea discernământului şi a iubirii. Pe de altă parte, este adevărat că planeta noastră nu se va elibera peste noapte de conflicte, de poluare, de nedreptate, de boală sau de criza economică.
Ea se va transforma gradat, dar modificările în concepţia de viaţă a oamenilor vor fi ferme. Vântul schimbării poate fi un zefir slab la început, dar mai apoi el se va transforma într-un adevărat uragan. Probabil va veni o vreme, peste câţiva ani când, privind înapoi la timpurile pe care le trăim acum, ne vom spune: „Cum am putut fi atât de barbari cu planeta noastră şi chiar cu noi înşine? Cum a fost posibil să gândim în felul în care am făcut-o? Cum am putut acţiona într-un mod atât de primitiv?” Răspunsurile corecte pe care ni le vom da vor însemna paşaportul nostru către realitatea feerică a lumilor celeste.
Avem şansa extraordinară a unui nou început, care este acest an, 2013. Este un an luminos, dar în acelaşi timp el este foarte dificil. Noul Pământ conţine multe intersecţii şi alegeri pe care le putem face; cu înţelepciune, răbdare şi credinţă vom reuşi să pătrundem pe calea cea dreaptă şi să realizăm trecerea într-o dimensiune vibratorie superioară a existenţei noastre.
Tranziţia va fi bogată în evenimente, oferindu-ne oportunităţile ideale pentru a ne transforma existenţa şi pentru a evolua accelerat. Rămâne doar ca noi
să facem cele mai inspirate şi mai bune alegeri pentru a fi cu adevărat liberi şi fericiţi în nouă lume pe care o clădim împreună.
(preluare după un articol de prof. yoga Dan Bozaru publicat la
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7497)
Despre autor
(preluare după un articol de prof. yoga Dan Bozaru publicat la
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7497)