2013. Noi perspective (4b)
[urmare din partea 4a]
Adevărul este însă că oamenii răspund cu frică unor astfel de realităţi. Ei sunt atât de supuşi unor condiţionări mentale care îi avertizează că trebuie să respecte anumite reguli – una dintre acestea fiind că astfel de „personalităţi” publice sunt intangibile în faţa legii -, încât ei evită să se implice. Singurul mod de a depăşi acest sentiment tenebros al fricii şi al instinctului de conservare, ce are o natură profund egotică şi limitată, este acela de a ne focaliza atenţia asupra sufletului nostru, spre inimă. Este normal ca frica faţă de propria viaţă să constituie un obstacol major în calea acestor acţiuni de arestare; elita malefică s-a bazat mereu pe efectul ameninţărilor cu moartea, al agresiunii fizice şi, desigur, al asasinatelor la comandă.
Dar, dacă mergem în continuare pe acelaşi drum, de unde vom spera să ne vină salvarea? Cum vom ajunge la adevăr? Se ştie că Fortuna îi ajută pe cei curajoşi şi ceea ce avem de făcut este să dăm în primul rând dovadă de acest curaj şi de înţelepciunea necesară pentru a lua cele mai bune decizii în momentele decisive care se prefigurează în lume.
Un lucru este sigur: ei nu pot să ne învingă. Practic vorbind, „Iluminaţii” nu pot face nimic astfel încât să oprească revelarea adevărului, care va urma în curând; nu pot face aceasta nici măcar prin ameninţarea cu moartea. Tot ceea ce pot ei să facă (şi au făcut mereu până în prezent) este să ne mintă şi să ne înşele, bazându-se pe o clică de acoliţi care le-a urmat orbeşte ordinele şi mai ales pe prostia, ignoranţa şi de multe ori imbecilitatea oamenilor, care au luat de bun tot ceea ce li s-a servit.
Atacurile elitei malefice probabil vor continua, mai ales în acţiuni de o natură disperată (aşa cum deja au fost cele care s-au petrecut în ultima vreme în SUA sau în cazul provocării unui nou război mondial), însă ele nu reprezintă decât un semn de slăbiciune şi foarte curând „Iluminaţii” vor fi copleşiţi sub povara dovezilor zdrobitoare care vor apare şi care le va deconspira acţiunile abominabile.Faptele „personalităţilor” publice, atunci când sunt dovedite fără echivoc, ne apar ca fiind cu adevărat monstruoase. Chiar şi mass-media a prezentat unele dintre acestea, legate mai ales de pedofilie în cazul Bisericii Catolice sau a spălării de bani la Banca Vaticanului.
Mulţi oameni dau dovadă de intuiţie şi de bun simţ atunci când simt că fețele bisericeşti ale Vaticanului sau din alte parohii occidentale nu au cu adevărat credinţă în Dumnezeu, pentru că dacă ele chiar ar crede în existenţa Raiului şi a Iadului despre care vorbesc în predicile lor, atunci pentru ce ar mai face acel rău abominabil sutelor şi miilor de copii abuzaţi sexual de-a lungul timpului? Pentru ce s-ar mai expune în acest fel unor chinuri cumplite prin aplicarea legii imuabile a plăţii şi răsplăţii? Prin urmare, aceşti bieţi prelaţi, aceste biete feţe bisericeşti - care deşi ocupă poziţii aşa-zis „înalte” şi de „mare influenţă” şi care aparent s-au bucurat, iar unele din ele încă se mai bucură de o anumită putere - în realitate nu cred absolut deloc în aceste adevăruri fundamentale ale Creaţiei, dând astfel dovadă nu doar de o groaznică prostie, dar şi de o ignoranță teribilă.
Cum au putut astfel de persoane să ajungă în aceste funcţii înalte? Explicaţia este simplă: pentru ele, totul nu înseamnă decât lupta pentru bani şi pentru putere; pentru ele, în cadrul funcţiei pe care o ocupă şi în contextul general al existenţei lor, nu există nimic legat de spiritualitate, de Dumnezeu sau de religie. La fel de bine ar fi putut să se ocupe şi de comerţul cu nasturi, dacă acesta le-ar fi oferit aceleaşi avantaje.
De aici înţelegem că astfel de fiinţe umane, care ocupă aceste poziţii sociale foarte importante, nu au practic conştiinţă; mai bine zis, ele fac adeseori dovada unei conştiinţe subumane, prin acţiunile murdare la care se dedau. Din nefericire, exact astfel de fiinţe sunt căutate de către elita ocultă şi malefică a „Iluminaţilor”, pentru a fi puse în astfel de funcţii şi poziţii sociale, pentru a putea fi mânuite şi orientate ca nişte marionete în conformitate cu planurile lor odioase.
Iată totuşi că, în ciuda părerii că aceste „personalităţi” nu pot fi atinse de braţul legii, „cutremurul” generat de acţiunea civică şi plină de curaj a unui grup de oameni cu spirit de răspundere (printre care se remarcă reverendul canadian Kevin Annett) a dus nu doar la demisia unor feţe bisericeşti de vază ale Bisericii catolice, dar chiar şi la cea a Papei, deşi ea a fost mascată sub alte aşa-zise motivaţii. Nu s-a mai văzut de mai bine de 500 de ani o demisie a unui prelat din conclavul de cardinali ce trebuie să aleagă Papa (ne referim aici la cardinalul britanic O’Brien, acuzat de abuzuri sexuale asupra altor preoţi). De asemenea, nu s-a mai văzut o demisie a Papei de 700 de ani. În mod clar, suntem martori la o dezintegrare a acestei instituţii a papalităţii, chiar dacă noul Papă (Francisc I) caută să refacă într-o anumită măsură imaginea serios şifonată a Vaticanului. În realitate, la rândul lui el este acuzat şi condamnat cu dovezi uluitoare de acelaşi tribunal din Canada. De fapt, alături şi de alte acţiuni care au loc în prezent, cum ar fi recenta şi totodată neaşteptata (dar extraordinara) prezentare a BBC-ului despre adevărul în legătură cu „atentatele” de la 9/11, asistăm la o dezintegrare a sistemului general al societăţii actuale.
Este vorba despre o resetare de amploare la care vom ajunge foarte curând. Este posibil ca acest început epocal al marii transformări a umanităţii şi a întregii planete să aibă loc chiar în această lună (aprilie) sau cel târziu până în luna iulie a acestui an.
Totuşi, aşa după cum am spus, nu trebuie să ne iluzionam că întreaga populaţie a globului va răspunde pozitiv la această mişcare de proporţii, ce înseamnă trecerea omenirii pe un cu totul alt nivel de vibraţie şi de acţiune. Va apare o segregare, va apare o împărţire în tabere: cei care vor dori să rămână ataşaţi de vechile lor obiceiuri şi de stilul trecut de viaţă şi cei care vor dori să avanseze şi să evolueze către o condiţie superioară a fiinţei la toate nivelele ei de manifestare.
Prin urmare, fiecare dintre noi va trebui să facă o alegere. Nu există altă posibilitate, nu există stagnare. Se oferă deja toate dovezile ce arată crimele elitei malefice „care conduce lumea” (Vaticanul, monarhiile, guvernanţii corupţi şi mai ales bancherii şi marii industriaşi), dovezi care în niciun caz nu mai pot fi negate, care apar tot mai multe şi care sunt expuse tot mai des prin felurite mijloace mass-media, ori pe internet. Dacă vom alege să le ignorăm în continuare, acoperindu-le cu mantia groasă şi sufocantă a nepăsării, atunci se poate spune că într-adevăr avem o problemă.
Este deci vremea să ne întrebăm ce vrem să facem în realitate şi cum avem de gând să acţionăm pentru a face faţă transformării inevitabile care urmează. Aici nu este vorba despre frică, nici despre ameninţări ori despre „profeţii”. Este pur şi simplu vorba despre o evidenţă, despre ceva aproape matematic ce va avea loc foarte curând, iar atunci când afirmăm aceasta nu ne referim neapărat la cataclisme sau la ororile unui război devastator.
Există probabilitatea ca unele dintre aceste aspecte să se manifeste, dar ele nu vor afecta transformările la nivel mondial ce se prefigurează cu putere. Numai un orb sau un smintit ar putea să nege realitatea acestor elemente care împresoară din ce în ce mai mult concluzia inevitabilă: marea trecere, marea transformare este foarte aproape şi ea va avea loc negreşit, indiferent cât de mult se vor strădui unele sărmane fiinţe pentru a demonstra că acest lucru nu este adevărat şi că de fapt totul este ţinut sub un deplin control.
Ceea ce se va petrece va fi o atât de mare explozie a adevărurilor ce au fost ascunse până acum, încât toţi oamenii vor avea ocazia să realizeze – fiecare după posibilităţi – că toate minciunile ce le-au fost servite de-a lungul timpului şi pe care le-au crezut până atunci sunt dovedite şi expuse cunoaşterii publice, astfel încât nimeni, niciodată, să nu mai cadă pradă lor.
Avem astfel posibilitatea să ne asumăm într-un mod foarte conştient drepturile şi năzuinţele noastre ca fiinţe umane ce sunt capabile să se organizeze singure şi să trăiască într-o deplină armonie. Aceasta implică în primul rând responsabilitate şi onestitate, atât faţă de noi înşine cât şi faţă de ceilalţi oameni.
Verdictul de condamnare ce a fost dat pentru Papă, Regina Angliei şi pentru primul ministru canadian ridică imediat o întrebare aparent incomodă: „Cum îi veţi aresta pe aceşti oameni? Cum îl veţi aresta, de pildă, pe Papă?” Aici, aspectul important este că se speră ca acest verdict să fie un catalizator pentru ca oamenii să îşi apere drepturile.
Dar, în acest context ne putem întreba: au oamenii autoritatea să-l aresteze pe Papă sau pe Regină? Desigur că ei au această autoritate, mai ales că fiecare prelat din subordinea Vaticanului, încă din anul 1962 a trebuit să acopere toate afacerile, acţiunile şi ideile murdare ale Papalităţii, fără a avea voie să dezvăluie nimic, nimănui. Aceasta reprezintă o conspiraţie criminală şi, întrucât Poliţia nu face nimic, atunci cetăţenii au dreptul deplin să intervină şi să acţioneze ei înşişi în sensul menţionat.
Poliţia nu face nimic în astfel de cazuri pentru că ea este aservită intereselor elitei malefice mondiale a „Iluminaţilor”, care controlează de asemenea şi Vaticanul. După cum se ştie, Papalitatea reprezintă un vârf de lance al acţiunilor elitei oculte malefice în lume.
Prin urmare, există o solidă bază morală şi legală pentru a acţiona în acest sens. De ce să ne temem la nesfârşit şi de cine? Pentru ce să ne considerăm inferiori? Situaţia este oarecum asemănătoare cu episodul biblic din antichitate: niciunul dintre soldaţii armatei israeliţilor nu avea curajul să se opună lui Goliat, atunci când acesta, singur, îi provoca pe câmpul de bătălie din partea filistenilor. Atunci David s-a hotărât să facă el pasul decisiv şi l-a doborât pe Goliat cu o singură piatră. Iată că marea şi teribila ameninţare, care făcuse să tacă şi să se retragă o întreagă armată de oameni, a fost înfrântă brusc şi definitiv de o acţiune rapidă, curajoasă şi inteligentă. La fel este cazul şi în prezent, când este necesar mai mult ca oricând să dăm dovadă de curaj şi de determinare, dar mai ales de demnitate, apărându-ne drepturile noastre de fiinţe umane manipulate şi asuprite şi adeseori chinuite de incredibilele acţiuni infame ale acestei organizaţii satanice a elitei oculte mondiale.
E adevărat că Poliţia nu a făcut nimic până în prezent pentru a aresta astfel de persoane publice, considerate de „mare importanţă”, în special pentru că a fost plătită de către marile corporaţii bancare să nu acţioneze în acest sens.
Mita a fost dintotdeauna un stimulent de bază şi o metodă importantă de atingere a țelurilor mârşave ale „Iluminaţilor”. Totuşi, Poliţia din fiecare stat al lumii va începe în curând să acţioneze, pentru că oamenii (inclusiv poliţiştii) se trezesc la realitate şi refuză să mai accepte jocul impus cu perversitate de către elita malefică a „Iluminaţilor”.
Situaţia este cu atât mai extraordinară, cu cât niciodată până acum aceste „personalităţi” publice (Papa, Regina Elisabeta a II-a, primul ministru canadian) nu au mai fost acuzate şi cu atât mai puţin condamnate într-o manieră legală şi echilibrată.
Sigur, ne-am putea întreba: cum putem acuza pe cineva atâta timp cât acea persoană nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru a se apăra de acuzaţiile care i se aduc? Acuzaţii au avut însă la dispoziţie timpul necesar până la data de 4 martie anul curent, pentru a răspunde învinuirilor care li se aduc. Bineînţeles, niciuna dintre „personalităţi” nu a catadixit să se conformeze în acest sens.
Se ştie însă că, dacă aceste persoane nu au răspuns în timpul acordat acuzaţiilor care le-au fost aduse, sfidând astfel cu aroganţă învinuirile respective, comportamentul lor va însemna că ele aprobă aceste acuzaţii şi că tăcerea lor reprezintă de fapt acordul lor cu ceea ce au fost acuzate. Aceasta este valabil pentru orice sistem actual de legi.
Prin aceste acuzaţii se arată de fapt că avem nevoie de un nou sistem de legi care să pună sub acuzare astfel de „instituţii” care s-au crezut timp de zeci sau chiar sute de ani deasupra legii şi, ca atare, au comis cele mai înfiorătoare crime. Este însă adevărat că şi prostia celor mai mulţi oameni e la fel de înfiorătoare şi tocmai această prostie îi face pe aceştia să râdă zeflemitor şi să considere de la bun început că „partida este pierdută”, că „nu putem face nimic împotriva unor astfel de personalităţi” ori chiar că: „aceste persoane au făcut doar lucruri minunate; cum puteţi să le acuzaţi de aşa grozăvii?!” Ignoranţa este atât de adânc încrustată în minţile acestor bieţi oameni, încât ei nici măcar nu-şi mai dau seama că, la drept vorbind, îşi sapă singuri groapa ori îşi taie singuri craca de sub picioare.
În aceste condiţii este foarte greu să „mişti munţii din loc”. Dar nu imposibil. Este chiar ceea ce au făcut deja canadienii şi Curtea din Bruxelles, acuzând în mod public aceste personalităţi de renume mondial. Tăcerea acestor fiinţe umane acuzate (ca şi în cazul lui George W. Bush sau Dick Cheney) reprezintă o aroganţă fără margini, vrând să comunice prin aceasta că asemenea „aberaţii” nu merită să fie luate în considerare.
Chipurile, ele se adresează „oamenilor de bine” şi „celor civilizaţi” din lumea întreagă, care nu ar crede niciodată că astfel de acuzaţii ar putea fi adevărate. Şi totuşi, să privim la ceea ce se petrece chiar sub ochii noştri în aceste zile: arestări, procese, acuzaţii, controale, dovezi tot mai multe în capetele de acuzare aduse Vaticanului ori feluritelor „personalităţi” publice. Cum mai putem să afirmăm cu „nonşalanță” că de fapt nu se petrece nimic în lume ori că astfel de acuzaţii sunt „fără rost şi nefondate”?! Oare toţi oamenii au înnebunit şi singurii sănătoşi la cap sunt chiar cei acuzaţi şi clica ce îi susţine?
Prin aceste acţiuni în noua justiţie a lumii s-a creat un nou concept: crimă împotriva umanităţii. Vaticanul şi regalitatea britanică, precum şi toţi ceilalţi acuzaţi până acum se află de fapt în aceeaşi poziţie în care s-au aflat naziştii după cel de Al Doilea Război Mondial, atunci când au fost acuzaţi de crime împotriva umanităţii. De secole, autoritatea statală a asuprit populaţia, prefăcându-se pur şi simplu că aplică un sistem de legi de bun simţ. Biserica Catolică şi Statul au creat astfel un tandem odios întru asuprirea până la extenuare a omului de rând, care în credulitatea lui sărmană nu a avut până acum curajul împotrivirii sau al cererii drepturilor sale.
Aceste acuzaţii sunt mai ales în legătură cu intenţiile pe care le-au manifestat cei acuzaţi şi abia mai apoi cu actul fizic al crimelor pe care ei le-au comis direct sau indirect. În cele din urmă, toată această imensă fraudă ce durează de sute de ani în ceea ce priveşte sistemul de legi şi de acuzare este în legătură cu banii.
Ea mai este de asemenea în legătură şi cu incredibila „adormire” a fiinţelor umane de pe întreg cuprinsul globului, care s-au lăsat astfel „cotropite” de sistemul manipulator şi asupritor la care au fost supuse.
Continuare în partea 5a(preluare după un articol de prof. yoga Dan Bozaru publicat la http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7495)
