Experimente în timp
Timpul a fost unul dintre obiectele de cercetare ştiinţifică cel mai puţin studiat. În 1995, oameni de ştiinţă americani şi britanici care au condus investigaţii în Antarctica au făcut o descoperire senzaţională. Fizicianul american Mariann McLein le-a spus cercetătorilor ca în apropierea polului sud a văzut un vârtej de ceaţă gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară.Totuşi, vârtejul nu şi-a schimbat forma şi nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Aşa că au decis să cerceteze fenomenul şi au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vântului, temperatura şi umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat şi a dispărut brusc în ceaţă.
După un timp, cercetătorii au adus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din măsuratorile citite pe aparate: cronometrul balonului arăta data 27 ianuarie 1965, adică cu 30 de ani în urmă.
Experimentul a fost repetat de câteva ori după ce s-au asigurat că echipamentul balonului era în bună stare de funcţionare. Dar de fiecare dată ceasul arăta data cu 30 de ani în trecut. Fenomenul a fost numit "poartă temporală" şi a fost raportat la Casa Alba.
Astăzi s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu. Se presupune că acel vârtej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale.
Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp. CIA şi FBI se luptă pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu există încă nici-o recunoaştere oficială a autorităţilor federale americane.
Faimosul om de ştiinţă rus Nikolai Kozârev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea călătoriei în timp. El a afirmat chiar că "timpul poate să producă energie". Un fizician american a ajuns la concluzia că timpul a existat înainte de a exista lumea, aşa cum o cunoaştem noi.
Ghenadi Belimov, cercetător rus al fenomenelor inexplicabile, filozof şi autor a numeroase cărţi, a publicat un articol cu titlul "Maşina timpului: viteza întâia" în magazinul "Pe culmea imposibilului". El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziaşti condus de Vadim Cernobrov, omul care a început construirea de maşini ale timpului încă din 1987. Astăzi acest grup de entuziaşti pot să grăbească sau să încetinească curgerea timpului folosind aceste dispozitive. În august 2001, într-o pădure izolată din regiunea rusa Volgograd s-a construit un nou model de maşină a timpului menită să fie folosită de om. Deşi folosea doar acumulatoare de autoturism şi functiona la capacitate redusă, maşina a reuşit să modifice timpul cu 3%; măsurătorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice.
La început, cercetătorii petreceau 5, 10 şi apoi 20 de minute în maşina timpului. Timpul maxim a fost de o jumătate de oră. Cernobrov spune că oamenii se simţeau ca şi când intrau într-o nouă lume; ei simţeau viaţa de aici dar şi pe cea de "acolo" în acelaşi timp ca şi când se deschisese o uşă misterioasă. "Nu pot să explic aceste senzaţii neobişnuite pe care le-am simţit în astfel de momente", spune Cernobrov.
Evident, nici televiziunile şi nici radioul nu au făcut publice aceste experimente. Şi totuşi, încă de pe vremea lui Stalin se desfăşurau experimente cu timpul în cadrul unui institut de cercetari a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov şi Ioffe se pot găsi astăzi în arhive. În 1952, şeful poliţiei secrete ruse, Beria, a declanşat o anchetă împotriva cercetătorilor care participau la experimente care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori şi trimiterea în lagăre a altor 59 de cercetători. Institutul şi-a reluat activitatea mai târziu, sub Hrusciov. O nouă tragedie a avut loc în 1961 când un întreg stand de experimentare a dispărut cu tot cu cei 8 cercetători care activau în clădire. Clădirile apropiate de acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetărilor pâna la noi ordine.
Programul a fost re-activat în 1987, însă pe 30 august 1989 a fost lovit de o nouă tragedie: o extrem de puternică explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar şi întreg arhipelagul de insule pe o suprafaţă de 2 km pătraţi. Se spune că modulul experimental în care se aflau 3 cercetători s-ar fi ciocnit cu un asteroid în lumea paralelă.
Ultima însemnare din jurnalul experimentului, aflat în arhiva institutului, spune: "Suntem pe moarte dar continuăm experimentul. Aici este foarte întuneric; vedem cum obiectele devin duble , mâinile şi picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele şi oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de menţinere a vieţii este puternic distrus. Transmiteţi cele mai bune urări familiilor şi prietenilor noştri!".
Apoi transmisia s-a oprit brusc.
