Osho - Despre invidie şi iubire

OSHO: Despre Invidie

Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparaţie. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna undeva, pe o treaptă din mijlocul unei scări. Scara e cumva asemenea unui cerc, unei roţi, pentru că nimeni nu ajunge la capătul ei. Fiecare e blocat undeva la mijloc. Cineva e întotdeauna mai sus decât tine, iar asta te ofensează şi te menţine într-o stare de luptă prin toate mijloacele posibile.

Succesul îţi va da toate drepturile, insuccesul îţi va dovedi că ai greşit. Prin urmare, ceea ce are importanţă e succesul, iar pentru a-l atinge, orice mijloc e permis. Gândeşti că nu trebuie să-ţi pese de mijloacele prin care-l atingi şi, de fapt, aşa e, nimănui nu-i pasă. Ținta e să urci cât mai sus pe scară. Problema e că niciodată nu vei ajunge la vârful ei. Mereu va fi cineva deasupra ta şi, oricine ar fi, va crea în tine invidie, pentru că el a reuşit şi tu nu.

Atunci de ce nu poţi sări de pe scară? De ce nu poţi ieşi din cerc? În privinţa asta, societatea a fost foarte abilă. Ea şi-a rafinat metodele de-a lungul miilor de ani: întotdeauna cineva e mai jos decât tine şi asta îţi dă satisfacţii incredibile. În acelaşi timp, întotdeauna cineva e deasupra ta, ceea ce creează în tine invidie, nefericire, suferinţă, umilinţă. În timp ce celălalt continuă să se mişte în sus, tu te-ai oprit.

Aceasta te face să te simţi fără sens, nefolositor, o umbră pe pământ şi nimic mai mult. Acum ar fi cazul să sari de pe scară şi să le spui celor din faţa ta să meargă unde vor. Dar nu sari, pentru că mai există o mulţime de oameni şi sub tine. Aceasta îţi va da o mare mulţumire, sentimentul că ai întrecut atâţia alţi oameni; că nu eşti chiar fără valoare. Oamenii plasaţi sub tine sunt destui pentru a-ţi dovedi asta.

Acum eşti într-o dilemă: de câte ori te uiţi în sus, te simţi rău; de câte ori te uiţi în jos, te simţi excelent. Cum ai mai putea sări de pe scară? Sărind de pe ea, ai rămâne singur. Nimeni n-ar mai fi deasupra ta şi nimeni dedesubtul tău. Aici, pe scară, eşti cu toată lumea, eşti o parte a societăţii, a culturii, a civilizaţiei – şi e doar o chestiune de oarecare efort din partea ta pentru ca oamenii să ajungă să-ţi spună "Bravo, continuă! Nu fi deprimat, fii optimist! Succesul e aproape".

În copilărie, părinţii ne spun: "Uită-te la băiatul vecinilor - a ieşit primul la şcoală, la liceu, la facultate..." Total greşit! Să urmărim o logică simplă: dacă nu te simţi inferior, nu te poţi simţi superior şi invers. Amândouă merg împreună. Dacă înlături unul din aceste sentimente, nu-l poţi păstra pe celălalt. Dacă nu te simţi superior în faţa unora, cum ai putea să te simţi inferior în faţa altora? Te poţi simţi doar tu însuţi.

M-am gândit adesea la toţi aceşti oameni – Alexandru cel Mare, Timur Lenk, Napoleon Bonaparte. De ce să-i învăţăm la şcoală pe copiii noştri inocenţi despre ei? Pentru a crea în ei dorinţa de a fi cuceritori, de a fi bogaţi, preşedinţi sau miniştri? De a nu fi ei înşişi? Nimeni nu ne învaţă să fim noi înşine. Aşa ajungem să ne otrăvim spiritul cu sentimentul invidiei. Alexandru cel Mare...

Ce-a fost aşa mare în acest om? De ce trebuie să păstrăm vii numele lui Nadirshah sau Genghis Khan? Au fost doar nişte criminali, cei mai mari criminali pe care i-a cunoscut lumea. Micii criminali ne trimit la moarte, în timp ce marii criminali ne scriu istoria.

Odată, i-am spus profesorului meu de istorie: "Istoria dumneavoastră e o istorie a crimei şi cu învăţăturile astea o să faceţi şi din noi nişte criminali. Nu puteţi găsi câteva exemple de fiinţe umane cu un suflet mare şi să ne învăţaţi că aceştia erau oameni admirabili?" După părerea mea, istoria întregii omeniri, aşa cum e predată ea la şcoală, ar trebui aruncată la gunoi. Numai aşa am putea începe să ne schimbăm.

Aşa am putea fi noi înşine, pentru că n-ar mai exista comparaţie... Da, e posibil ca într-un domeniu să ştii tu mai mult, iar altcineva, mai puţin. Într-un domeniu poţi fi mai talentat, iar în altul, altcineva. Acest lucru ne arată doar că oamenii sunt unici, că au calităţi şi abilităţi diferite. Fiecare om are individualitatea lui proprie şi nu poate fi comparat cu altul.

N-am crezut niciodată despre cineva că mi-e inferior; n-am crezut niciodată despre cineva că mi-e superior. Eu sunt eu, tu eşti tu. Comparaţia n-are sens. Dar toţi copiii sunt împinşi în competiţie şi astfel, e firesc să te compari cu alţii, iar invidia să apară, dacă cineva reuşeşte şi tu nu, dacă cineva obţine un lucru pe care tu nu poţi să-l obţii. Aşadar, ai fost învăţat de mic să te vezi inferior cuiva, sau superior altcuiva, astfel încât, acum îi judeci în permanenţă pe oameni ca inferiori sau superiori, ca buni sau răi, ca cinstiţi sau necinstiţi, în raport cu tine. Nu judeca! Orice om e doar el însuşi. Acceptă-l aşa cum e, dar nu uita că acest lucru e posibil numai dacă te accepţi şi pe tine aşa cum eşti.

Răspunsul pentru cel care mă întreabă dacă invidia ne îndepărtează de noi înşine este DA. Prin comparaţie, ai mers prea departe, în ambele direcţii. Într-o parte sunt cei superiori ţie, iar într-alta sunt cei inferiori ţie – tu eşti între. Nu mai ai timp să te vezi pe tine însuţi.

Lupţi în permanenţă pentru a-i lua locul celui care este deasupra ta şi, în acelaşi timp, îl împingi în jos pe cel de sub tine, pentru că încearcă să-ţi ia locul. Iar el te trage de picioare, la fel cum tragi şi tu de picioarele altcuiva. E un lanţ straniu, în care fiecare trage de picioarele celuilalt, şi toţi sunt în pericol de a fi răniţi.

Când, în India, a început să-mi facă probleme spatele, mi s-a dat să fac tracţiuni. Le-am spus: "Știţi de unde vine cuvântul tracţiune şi ce-mi faceţi voi acum?". Nu ştiau. Tracţiunile sunt un mijloc medical foarte bun. A fost inventat de creştini, în Evul Mediu, pentru a tortura oamenii!

Era un mod "foarte creştin" de a-i face pe oameni să vorbească. Le trăgeau mâinile într-o parte şi picioarele în cealaltă şi, bineînţeles, dacă se doreau anumite mărturisiri de la ei, erau obţinute. Dacă vrei ca o femeie să recunoască faptul că e vrăjitoare, pe masa de tracţiune va spune "da", pentru că ajunge la o limită a suportabilităţii în care simte că braţele îi vor fi smulse din trup. Atunci îşi spune: "Mai bine spun da, sunt o vrăjitoare, şi se sfârşeşte cu tracţiunile". Dar, odată ce a acceptat că e o vrăjitoare, va fi arsă de vie.

Aşadar, tracţiunile au fost un instrument de tortură. Efectul lor vindecător a fost descoperit printr-o coincidenţă. Un bărbat despre care se credea că este eretic a fost întins pe masa de tracţiuni. El avea dureri de spate şi când s-a ridicat, a spus: "O, Doamne! Mi-au dispărut durerile!" De atunci, procedura a aparţinut medicinii; înainte de întâmplarea asta, aparţinea exclusiv bisericii. Viaţa voastră pare a fi o perpetuă tracţiune psihologică, în care nu mai aveţi nici timp, nici energie, nici spaţiu pentru voi; întotdeauna vă uitaţi la altcineva, chiar pentru a va simţi bine...

Dacă sunteţi invidios în competiţia cu lumea din jurul vostru, cum puteţi ajunge la voi înşivă? Lumea e atât mare, sunt atâţia oameni în ea, şi voi intraţi în competiţie cu toata lumea! Cineva are un chip frumos, cineva are un păr bogat, cineva are un trup bine proporţionat, cineva are un intelect foarte dezvoltat, cineva e pictor, cineva e poet... Cum vă puteţi descurca? Toate acestea şi voi singuri în această competiţie? Veţi înnebuni! Și asta se întâmplă, de fapt, cu toată umanitatea.

Înlăturaţi competiţia, înlăturaţi invidia! E absolut fără sens. E un mijloc de tortură, astfel încât să nu puteţi fi niciodată voi înşivă, pentru că acesta este singurul lucru de care se tem religiile. Dacă sunteţi voi înşivă, veţi descoperi mulţumirea, împlinirea, extazul. Și atunci cui îi mai pasă de religie? Voi sunteţi Divinul... Aţi gustat divinitatea din voi.

Acum nu vă mai deranjează nici măcar împăratul, pentru că nu mai gândiţi că vă e superior. Cum ar putea să vă fie superior? Aţi gustat ceva atât de nemaipomenit ca dimensiune, încât el nu poate fi decât un biet om... Puteţi simţi chiar compasiune pentru el, dar nu vă veţi simţi inferior lui. Nu există o diferenţă calitativă între voi. Singura diferenţă este cea exterioară: în haine regelui, în titlurile lui, în elefantul pe care stă.

Dar acestea nu sunt diferenţe care să constituie o ierarhizare adevărată. În interiorul vostru, veţi găsi linişte, pace, comori inestimabile. Și, găsindu-le, vă veţi da seama că toţi oamenii le au; chiar dacă nu toţi sunt conştienţi de acest lucru. Atunci veţi lăsa societatea în spate, pentru ca această societate v-a schingiuit. Veţi da la o parte toate religiile, toate partidele politice.

Acum sunteţi aproape NIMENI. Am spus "aproape", pentru că de fapt acum SUNTEȚI CINEVA pentru prima oară, dar într-un plan total diferit. N-aţi ştiut nimic despre el, n-aţi fost conştient că se află înlăuntrul vostru, atât de profund, atât de plin şi atât de etern. Și ce veţi pierde aruncând invidia, gelozia, competitivitatea şi comparaţia? Nimic! Nu aveţi de pierdut decât lanţurile voastre, dar veţi câştiga întregul regat divin care este în interiorul vostru."

Despre autor

fost ofiter in fosta armata romana
colaborator AIM