Consiliul Andromeda: 50 membri ai Cabalei - găsiţi în ultima bază submarină reptiliană


Întrun anunţ din 25 martie 2012, Tolec (reprezentantul Consiliului Andromeda pe Pământ) ne anunţă că în următoarele zile se va înfăptui o acţiune de mare importanţă pentru planeta noastră: va fi complet distrusă ultima bază submarină a Reptilienilor, acţiune ce va fi realizată, ca şi cele precedente, de către fraţii noştri din sistemul stelar Procyon, care fac parte din Consiliul Andromeda. Acest important eveniment va fi însoţit de apariţia unei imense sfere de energie luminoasa (unii o vor numi ORB) şi va avea loc în următoarele zile. Sfera luminoasă va fi vizibilă în preajma unor coaste de litoral, şi poate fi considerat "un semn", "un indicator".

În cadrul unui interviu audio acordat online pe internet, Tolec vine cu precizări uluitoare: această ultimă bază submarină a reptilienilor din constelaţiile Draco şi Hydra putea găzdui 35.000 de reptilieni pentru o perioadă de 6 luni! Era construita sub platoul oceanic, şi ascunsă cu mare dibăcie cu ajutorul unor tehnici imagistice holografice, astfel încât echipa de 100 de oameni ai Consiliului Andromeda (din care 75 sunt din sistemul Procyon) au reuşit localizarea exactă a acestei ultime baze abia dupa 7 zile de atente căutari şi scanari a platoului oceanic.

Baza submarină cuprindea o clădire centrală de 10 etaje cu rol de comandament operaţional, în jurul căreia erau dispuse multe alte zeci de clădiri cu rol de logistică şi depozitare, grupate în 6 raze care porneau de la clădirea centrală.

Dar uimitoarea descoperire abia acum urmează: în interiorul acestei baze submarine au fost găsiţi 10.000 de fiinţe dintre care 2.000 erau militari reptilieni de rang înalt (ofiţeri). Dintre aceştia, unul era general de 5 stele, şi un altul era general de 2 stele. Personalul administrativ număra 5.000 de fiinţe care deserveau întreg acest efort militar reptilian.

În plus, acum informaţiile devin cu adevărat interesante. Au fost descoperiţi 3.000 de oameni care fac parte din Cabala criminală şi grupul Illuminati, mulţi cu poziţii de rang înalt, personal administrativ superior, şi militar. Dintre aceştia, 50 erau personalităţi marcante ale Cabalei şi grupului Illuminati, şi 100 erau manageri de rang înalt.

Dintre acesti 3.000 de oameni, au fost găsiţi 2.000 de hibrizi reptilieni-umani creaţi prin manipulare genetică. Aceşti oameni arătau ca nişte oameni normali, dar pupila ochilor era însă verticală (şi nu circulară).

Peste 8.000 dintre reptilienii găsiţi acolo, au fost teleportaţi printro poartă stelară ("stagate") către marginile îndepărtate ale Universului cunoscut, iar cei 2.000 de oameni ai Cabalei şi grupului Illuminati (inclusiv hibrizii reptilieni-umani) se află acum pe principala biosferă a Consiliului Andromeda în vederea clarificarilor suplimentare necesare pentru judecarea lor sub legile Curţii Universale de Justiţie, sub acuzaţiile de crime de război împotriva oamenilor de pe Pământ.

Ultima acţiune necesară va fi distrugerea completă a bazei submarine, după ce se va încheia procesul de căutare detaliată a eventualilor reptilieni şi umani care s-ar mai putea afla în numeroasele clădiri din vasta bază submarină.

Deocamdată nu se pot da detalii despre localizarea exactă a acestei uriaşe baze submarine deoarece aceasta informaţie este încă strategică. Raportul final pe care Tolec îl pregăteşte va fi publicat după ultima acţiune prin care se va distruge complet această bază.

După ce această ultimă necesară acţiune va fi înfăptuită, vor putea începe primele vizite prieteneşti ale celor 4 rase aflate pe biosferele Consiliului Andromeda.

Întrebare: Care este costul uman şi material pe care cei din Consiliul Andromeda au trebuit să-l plătească pentru că s-au angajat în aceste război de eliberare a Terrei? Care este motivul pentru care ei au acceptat să pornească această acţiune?

Răspuns: Mulţumesc pentru întrebare, este binevenită! Reptilienii din Draco şi Hydra au reusit să convingă grupul Illuminati şi Cabala criminală să le accepte "serviciile". S-a ajuns astfel la o situaţie foarte, foarte gravă, aici pe Pământ. Trebuie să ştiţi că aşa cum un şarpe are un cap, care îl conduce, la fel acest grup al Cabalei criminale şi Illuminati sunt conduşi de către aceşti reptilieni. Astfel, Consiliul Andromeda a decis să decapiteze acest "monstru" criminal... pentru a-l lăsa fără puterea de a mai manipula, de a controla.



Pentru că oamenii de pe Pământ să poata evolua în siguranţă spre cea de-a patra dimensiune odată cu Pământul, această clică criminală malefică condusă de reptilieni trebuie să plece.

Un al doilea motiv este dezvăluit odată ce înţelegem că cei din Consiliul Andromeda au capacitatea de a privi în viitor, de a vedea evenimentele ce se vor petrece. Astfel, peste câteva sute de ani, dacă ar fi continuat această manipulare criminală condusă de reptilieni împreună cu micii cenuşii din Orion, atunci s-ar fi declanşat un eveniment atât de catastrofic şi atât de oribil care ar fi afectat pe toţi ceilalţi oameni din galaxie. De aceea Consiliul Andromeda nu au permis ca un astfel de eveniment să existe, şi de aceea au intervenit acum pe Pământ.

Practic, Consiliul Andromeda acţionează ca o forţă de Poliţie Galactică bine intenţionata, care apără armonia şi evoluţia în galaxie. Desigur că ei acţionează în forţă, ca acum, doar atunci când este absolut necesar.

Oamenii din Procyon trăiesc în dimensiunea a patra, dar manifestă şi un corp în această a treia dimensiune, iar toate aceste acţiuni ale lor prin care au distrus bazele submarine reptiliene de pe Pământ au fost înfăptuite în aceasta lume, cu ajutorul corpurilor lor materiale.

Oamenii din Procyon au capacitatea de a manifesta un câmp de protecţie care le înconjoară corpul pe o distanţă de 20 cm, din cap până în picioare. Chiar şi atunci când sunt răniţi ca urmare a deteriorării câmpului individual de protecţie, sau chiar atunci când corpul lor tri-dimensional moare, ei, ca fiinţe din a patra dimensiune, pot manifesta oricând un nou corp tri-dimensional. Este o cu totul altă experienţă decât suntem noi obişnuiţi, ca fiinţe tri-dimensionale.

Tolec răspunde şi la alte întrebări care i-au fost adresate în legătură cu alte evenimente ce sunt semnalate de către cititori. Una dintre întrebări a fost adresată de către acelaşi powerfultools4life pe 18 martie 2012: Ce este această planetă, sau lună, care este semnalată de către oamenii care trăiesc în regiunea Polului Sud, vizibilă fiind pe cer? Este cumva o lună a lui Nibiru?



Răspuns: Nu, nu este deloc o lună a lui Nibiru. Mulţi se hazardează să facă astfel de afirmaţii, fără să cunoască care este realitatea. Este bine că a venit o astfel de întrebare.

Da, acest obiect ceresc se află în spaţiul de vizibilitate al Antarcticii, al Polului Sud, şi apare ca un mare obiect sferic, ca un planetoid. Trebuie să ştiţi că acest planetoid este însă unul artificial. Poate că se aseamănă cu o planetă sau cu o lună (satelit)... dar de fapt este o structură complet artificială.

Este de fapt o staţie spaţială ştiinţifică care urmăreşte permanent condiţiile şi evoluţia acestora pe Pământ şi Soare.

Această staţie spaţială ştiinţifică a fost trimisă de către oamenii de pe Jupiter (care trăiesc în cea de-a 5-a dimensiune vibratorie), ca o favoare pentru cei din sistemul Tau Ceti (care este cel de-al 10-lea membru stelar din Consiliul Andromeda), cu scopul de a urmări permanent activitatea erupţiilor solare, pentru a măsura şi evalua continuu cauzele şi efectele acestora, pe măsură ce schimbările evolutive necesare continuă să se manifeste în acest sistem solar, şi care afectează câmpul magnetic planetar de la Polul Nord şi până la Polul Sud.

Vă rog să aveţi în vedere că urmează absolut sigur o schimbare (o inversare) a polilor magnetici ai Pământului. Staţia spaţială ştiinţifică măsoară şi urmăreşte permanent activităţile solare care se desfăşoară chiar şi pe cealaltă parte a Soarelui, cea pe care noi de pe Pământ nu o vedem.

De asemenea, staţia monitorizează topirea calotelor polare ale Terrei, creşterea nivelului oceanelor, condiţiile anormale atmosferice care sunt din ce în ce mai numeroase, etc. Probabil că aţi înţeles deja care este scopul. Staţia spaţială ştiinţifică îşi face datoria faţă de Pământ pentru că în această perioadă au început schimbări majore pe planeta noastră.

Trebuie să ştiţi că această staţie spaţială este deservită de către un personal format din 200 de oameni de pe Jupiter (astro-fizicieni, geologi, ingineri şi alţi cercetători) care monitorizează, măsoară şi evaluează permanent toate datele de care dispun. Ei apoi trimit toate aceste date (împreună cu rapoartele detaliate) echipei care se află pe principala biosferă a Consiliului Andromeda.

Această staţie spaţială efectuează mereu şi mereu acest tip de măsurători, de monitorizare continuă a planetelor care trec prin schimbări majore. Ajutorul oferit de Jupiterieni este de o foarte mare importanţă, atât pentru planeta Pământ, cât şi pentru Consiliul Andromeda, în aceste timpuri de schimbări majore în urma cărora Terra va ascensiona şi va deveni o lume în cea de-a 4-a dimensiune vibratorie.

Această staţie spaţială este una dintre cele 4 (patru) staţii spaţiale ştiinţifice care sunt poziţionate fiecare în apropierea Pământului, în vederea monitorizării şi măsurării tuturor activităţilor de schimbare care au loc în acest proces de transformare evolutivă.

Întrebare: Internetul abundă de referiri la Federaţia Galactică "a Luminii". Ce este aceasta, şi prin ce diferă de Federaţia Galactică care este membră în Consiliul Andromeda?

Răspuns: Consiliul Andromeda are în spate o istorie de peste 20.000 de ani (tereştri) de existenţă. Cât despre Federaţia Galactică, aceasta a fost înfiinţată cu foarte mult timp în urmă, şi este membră în Consiliul Andromeda, bucurându-se de un binemeritat respect şi apreciere din partea celorlalţi membri. Federaţia Galactică îşi are originile în sistemul stelar Tau Ceti. Federaţia Galactică este membru în Consiliul Andromeda de 5.000 de ani (măsuraţi ca timp terestru), şi este compusă din 140 de sisteme stelare şi 300 de planete.

Pe de altă parte, Federaţia Galactică "a Luminii", care este cunoscută şi sub numele de Confederaţia Galactică a Luminii, îşi are originile în sistemul Sirius, şi are legături cu planeta Terra.

Comandantul principalei biosfere a Consiliului Andromeda a ţinut să clarifice situaţia în felul următor:

"... Federaţia Galactică a Luminii, da... ştim de ei. Orice ar spune ei, s-au format în urmă cu doar 1.000 de ani. Da, îşi au originile în Sirius. Au fost la început doar un grup mic, şi încă au un număr foarte mic de planete membre în grupul lor. Ei nu sunt un membru al Consiliului Andromeda. Şi nu, Federaţia Galactică a Luminii NU ESTE ACELAŞI LUCRU cu Federaţia Galactică."

Întrebat despre posibile colaborări între Consiliul Andromeda şi Federaţia Galactică a Luminii, acesta a precizat: "... nu, nu. Nu colaborăm cu Federaţia Galactică a Luminii. Şi nici nu colaborăm cu vreuna din planetele sau vreunul din sistemele stelare afiliate la această Federaţie Galactică a Luminii. Nu."

Comentariu AIM: Prin urmare, Tolec clarifică faptul că această "Federaţie Galactică a Luminii" este practic un grup minuscul de câteva planete şi sisteme, care se auto-intitulează aşa, evident în mod voit folosindu-se de expresia "Federaţia Galactică" pentru a crea confuzie şi pentru a se folosi de acest titlu pompos urmărindu-şi propriile interese, care NU COINCID CU CELE ALE CONSILIULUI ANDROMEDA (din moment ce nu colaborează DELOC). Aceasta spune foarte multe, pentru cei care pot înţelege.



Despre autor

Ionut Mihai este redactor AIM
Free Web Hosting