Cosmetice moderne
Tehnologia de îngrijire a pielii a avansat foarte mult în ultimul secol, graţie noilor produşi chimici derivaţi din industria petrolului. Reclamele TV ne asaltează perseverent, şi cu greu facem faţă tentaţiei de a cumpăra produsul lăudat ca fiind "cel mai..."
În acest articol ne vom opri asupra unor produse tipice din domeniul cosmeticii moderne. Atât bărbaţii, cât şi femeile folosesc fiecare câte un astfel de produs, şi e important să ştie la ce riscuri se expun.
Deşi compoziţia chimică a produsului este prezentă pe etichetă, aceasta nu conţine în mod explicit lista întreagă, concretă, a acestor componente chimice. Unele dintre ele sunt denumite generic ("fragrance" sau "parfum"). Cu toate acestea, vom analiza în amănunt aceste produse şi vom vedea ce concluzii se impun la final.
Ruj de buzeFemeile folosesc cel mai des rujul de buze, astfel că vom analiza pentru început cunoscutul produs Avon Ultra Color Rich. Din 47 de ingrediente, 13 ( 27 % ) ridică serioase semne de întrebare în ce priveşte sănănatea. La o privire sumară, acest produs conţine ingrediente ce prezintă risc de cancer, se acumulează în organism, au acţiune chimică estrogenă şi perturbă funcţionarea normală endocrină, au efecte toxice asupra sistemului imunitar generînd alergii şi sensibilizare.
Tocoferol, tocoferil acetat şi acrilat copolimer sunt substanţe chimice care pot fi contaminate cu impurităţi sau care se pot descompune în subproduşi care au legătură cu cancerul sau alte probleme de sănătate. Polietilena este un alt chimical care are legatură cu cancerul. Miristil lactat este responsabil pentru sensibilizarea pielii şi expunerea la riscul de cancer şi arsuri cauzate de razele ultraviolete care ajung mai uşor şn straturile pielii.
Propilparaben este o substanţă chimică ce prezinta risc potenţial de cancer la sân, acţionează prin dereglarea echilibrului hormonal fiind suspectat de scăderea fertilităţii. Sub denumirea de "fragrance" sau "parfum" se poate ascunde un amestec de chimicale care determină intoxicarea la nivelul sistemului nervos şi imunitar.
BHT (butilat hidroxitoluen) este ingredientul cel mai cunoscut, folosit pe scară largă în majoritatea cosmeticelor de îngrijire a pieii. Această substanţă chimică este o toxină care afectează sistemul nervos, respirator, ficatul, rinichii, pielea şi sistemul imunitar, atunci când concentratia sa în sânge este peste o limită maximă.
Miristil lactat şi gliceril triacetil hidroxistearat sunt două chimicale care au rolul de a creşte permeabilitatea pielii (face ca pielea să permită intrarea mai uşoară a altor ingrediente în organism şi în fluxul sanguin).
Din cele 47 de ingrediente, 34 ( 72 % ) nu sunt certificate ca "sigure" de comunitatea industriei cosmetice. În concluzie, acest ruj este destul de periculos pentru sănătatea femeilor şi trebuie evitat.
Crema de ziSă vedem acum şi un produs renumit prin reclamele TV: crema L'Oreal RevitaLift. Trietanolamina formează compuşi cancerigeni în combinaţie cu agenţi azotaţi, atât pe piele, cât şi în sânge. Metilparaben, butilparaben şi isobutilparaben sunt cunoscuti pentru riscul de cancer de sân, pentru perturbarea proceselor endocrine (hormoni) şi infertilitate. De asemenea, sensibilizează pielea determinând apariţia mâncărimilor, arsurilor, înroşirea pielii.
Diazolidinil uree poate determina reacţii de toxicitate la nivelul sistemului nervos, gastrointestinal şi al ficatului. Disodium EDTA este folosit pentru creşterea permeabilităţii pielii, determinînd creşterea absorbţiei celorlalte substanţe chimice în piele.
În concluzie, vă recomandăm să evitaţi acest produs pentru că vă expuneţi unor reale riscuri pentru sănătatea dvs., mai ales dacă-l folosiţi intensiv şi pe termen lung.
After-shavePentru bărbaţi, am ales să analizam un after-shave: Nivea for Men Sensitive. Să vedem dacă acest produs este sigur din punct de vedere al riscurilor la care se expun bărbaţii care-l folosesc.
Metilparaben este o substanţă chimică ce intra în componenţa acestui produs, şi deja ştiţi că prezinta risc de cancer, este responsabil pentru perturbarea proceselor endocrine (hormoni) şi este suspect de apariţia infertilităţii. Dacă acesta nu era de ajuns, fenoxietanolul din compozitia produsului este toxic şi iritant şi acţionează şi el în perturbarea proceselor reproductive (hormoni sexuali) determinând scăderea fertilităţii.
Propilen glicol şi bisabolol alterează structura pielii cu rolul de a permite celorlalte substanţe chimice să între prin piele şi să ajungă în fluxul sanguin. Tocoferil acetat este răspunzator de posibile înroşiri, mâncărimi şi arsuri ale pieii; de asemenea, este uşor contaminabil cu impurităţi ce duc la aparitia cancerului.
De asemenea, este important să mai amintim un alt ingredient din acest produs: acidul citric, care este un cunoscut cancerigen.
În concluzie, 7 ingrediente din 23 ( adică 30 % ) ridică serioase întrebări în ce priveşte sănătatea utiizatorului. De asemenea, 14 ingrediente ( 60 % ) nu au fost confirmate ca "sigure" de către comunitatea industriei cosmetice.
Pasta de dinţiÎn final să analizăm o pastă de dinţi ce abuzează de atenţia noastră: Colgate Total. Din totalul de 16 ingrediente, 7 ( 43 % ) ridică probleme de sănătate, iar 13 ( 81 % ) nu au fost declarate ca "sigure" de industria cosmetică.
Să vedem în detaliu câteva substanţe ce compun această pastă de dinţi. Fluorura de sodiu, celebră deja în lumea pastelor de dinţi, prezintă o înaltă toxicitate la nivelul sistemului osos şi muscular, al sistemului sanguin îi nervos, la nivelul gastrointestinal şi al ficatului. În plus, este iritant şi are o acţiune de perturbare a proceselor hormonale (hormoni de reproducere) scăzând fertilitatea.
Triclosanul perturbă sistemul imunitar, poate fi uşor contaminat cu impurităţi care provoacă cancer şi este toxic pentru piele şi alte organe de simţ. Curios este faptul că în compoziţia pastei de dinţi întâlnim şi propilenglicolul, care are rolul de a face pielea mai permeabilă şi contribuie astfel la intrarea mai uşoară în fluxul sanguin a celorlalte substanţe chimice.
Ca ultim ingredient suspect, carrageenan poate cauza cancer şi poate fi uşor decompus în subproduşi care cauzează cancerul.
În concluzie, nu vă recomandăm nici acest produs, deşi este foarte cunoscut şi recomandat chiar de Societatea Română de Stomatologie.
După cum vă veţi convinge singuri, marea majoritate a produselor cosmetice conţin unul sau mai multe din susbtanţele chimice amintite aici, care sunt responsabile pentru degradarea sănătăţii dvs. Un test simplu vă poate edifica: notaţi-vă denumirea acestor substanţe înainte de a cumpara un produs cosmetic. Analizaţi singuri dacă merită să vă expuneţi sănătatea.
Despre autor
Ionut Mihai este redactor AIM